la Mamaia în plin … extrasezon

mi-am dorit un revelion altfel. fără presiunea foarte mare a unei petreceri extrem de reușite, a unei companii adorabile, a unor mîncăruri delicioase, a unor băuturi savuroase etc etc. așa că am decis să trec la acțiune și să mă organizez pentru un revelion inedit, acasă la mine, cu o carte bună și un pahar de șampanie și apoi cu un somn sănătos, să trec odihnită și fără bătăi de cap în noul an. dacă ar fi fost totuși să-mi surîdă și altceva, acest lucru ar fi constat într-o aroganță la mare. că am eu o slăbiciune de cînd mă știu pentru mare.

interesant este că am încropit un plan, dar nu am pus o patimă nebună în el, nu mi-am dorit ceva cu disperare.

și mai interesant este că, total relaxată fiind, am primit pe data de 31 decembrie invitația de a merge la mare. unde am ajuns în apropiere de ora 12.

purtînd toaleta de gală constînd dintr-un pullover de lînă, geaca de schi, blugi rupți și bocanci, am decis să fac o baie în mare. dădea al naibii de bine în ochii mei să știu că am comis și această aroganță. briza necruțătoare de la malul mării m-a convins că nu mai am nevoie să dau bine în ochii mei. am acceptat compromisul de a-mi băga doar picioarele în apă – le-am simțit înghețînd instant și înghețate au rămas în bocanci, pe perioada întregii cumpene între ani.

apoi m-am urcat pe locul salvamarului și mi-am dat seama că sînt liberă, că viața îmi curge prin vene, artere și capilare, că nu aștept nimic, pentru că am deja tot ce îmi trebuie ca să fiu bine și împăcată eu cu mine însămi.

am trăit mult timp conform dictonului: dacă ai voință, muți munții. și i-am mutat (inclusiv pe cei frumoși). apoi am mai crescut un pic și mi-am dat seama că: dacă ai cap, îi lași acolo, că nu te deranjează. și i-am lăsat acolo.

și acum mi-am dat seama că nu mai trebuie să mă cramponez de munți, pentru că am ajuns la mare…

viața este extraordinară, cum curge ea picătură cu picătură în jurul nostru și în noi înșine… chiar dacă noi nu observăm mai nimic, chiar dacă noi o amînăm: pleacă de aici, vino la sfîrșitul programului, vino în weekend, vino în concediu, vino cînd cresc copiii mari, vino cînd voi termina de plătit creditele, cînd voi ieși la pensie… atunci voi avea timp de tine…

întinzînd mîinile spre a cuprinde viața: