uitasem cît de simpatică sînt. 🙂

scăpată de povara de a tăcea atunci cînd nu aveam chef să tac, de a păși ca pe ouă, pentru a nu isca cine știe ce vîrtejuri, cînd aveam chef să calc apăsat, am plecat ca o floare la cabinetul dermatologului. da, nu v-am spus că am făcut o minunăție de alergie, combinată cu nu știu ce chestii viralo-infecțioase, de am băgat antibiotice, steorizi și creme, purtînd nonșalantă pe ceață și negură ochelari mari și negri de soare, din cauza cărora mă împiedicam de cîte o bordură.

și da, imaginea contează.

adică, atunci cînd ești în niște limite, totul e bine. cînd ieși din ele, cînd, din cauza umflăturii nasului nu ți se mai deschide un ochi și ceea ce vezi cu celălalt nu recunoști, atunci admiți că imaginea contează și te rogi: doamne, fă-mă normală la loc. domnul în coproducție cu medicul dermatolog m-au făcut bine și azi am mers la un ultim control, de la care tare am vrut să mă fofilez.

ajung la cabinet, vreo 7 pacienți. asistentei îi explic că nu am programare, sperînd că doar doar o să îmi spună să plec. îmi spune să iau loc. iau loc. nu trec două minute și iese domnul doctor, care mă vede și mă poftește instant înăuntru. eu intru și îi turui cît de nemaipomenit arăt, el oscilează ca de obicei între a-mi spune dumneavoastră, matale și tu. mă sfătuiește că mă mai dau cu advantan o dată la două zile, îmi cere să achit prețul controlului – ceea ce fac – și mă poftește afară. să trăți, domnu doctor, sănătate!

pe drum mă distrez de parcimonia subsemnatei.

merg agale către lidl unde intru și îmi face cu ochiul o brînzică. 6,99. n-o iau. 6,99? îmi spun că ar trebui să fie românească și de-ia n-o iau. aiurea, n-o iau că e 6,99. aș fi vrut să fie românească, să coste 0,5o și eventual să fie și expirată de o zi ca să fie și mai ieftină. v-am zis că sînt simpatică. așa că iau brînza de pe raft și o asezonez cu un cocktail gata preparat de margarita. și ies triumfătoare din lidl cu brînza într-o mînă și cu sticla în cealaltă.

ps. ce semn e cînd nu poți desface sticla de băutură? semn rău, maică, cel mai rău semn cu putință.

cocktail

7 thoughts on “sînt simpatică, deci exist :)”

  1. Poza ai facut-o dupa ce ai resusit sa desfaci sticla ? 🙂
    Sau face parte din gama ” normal poate sa fie si cu susul in jos” :))

Leave a Reply to mugur Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *