mă trezesc de dimineață cu o poftă nebună de mucenici. dar nu din cei făcuți la cuptor, ci din aceia în … maglavais (așa am botezat spontan amestecul de apă fiartă cu nucă și zahăr în care se fierb mucenicii. sau ucenicii, vorba nepoată-mii). sun în dreapta și în stînga. nimeni nu știe să se găsească pe la vreun restaurant ce vreau eu. hmmm. nu-i bine.
plus că, asemenea lu ăla micu, abia aștept să găsesc un motiv să mă bosumflu. și îmi spun că tb să găsesc o soluție. fără să mă mai lamentez că viața-i grea și lumea-i rea și eu sînt singură și fără muceniiiiici :(.
și atunci mă trăznește ideea să pun mîna pe telefon și să întreb o rudă veselă de-a mea și tare gospodină, dacă nu a făcut cumva mucenici, în așa fel încît să mă urc în mașină și să evadez. femeia răspunde că nu a făcut, dar, dacă vreau, poate să-și suflece mînecile și să se apuce de treabă. am întrebat dacă nu e deranjul prea mare, a zis că nu, așa că am pus-o de-o plimbare spre buzău.
(am început să fiu foarte sensibilă nu atît la ce spun oamenii, ci la ce vor ei, de fapt, dincolo de cuvinte. și ruda mea cea veselă nu era doar politicoasă, ci era clar încîntată de faptul că îi voi face o vizită. m-am înarmat cu un mărțișor, o carte (http://cristinapodoreanu.ro/carte/), o plasă cu casete pe care să le ascult și am pornit la drum.
iupiiii. dealuri, munți, căsuțe pitorești, barajul cu apa cea verde.
drumul fiind presărat de curbe, mi-am adus aminte de turele de bikerit prin această zonă și le-am anticipat cu plăcere și pe cele care vor urma. cum mi-a scris un prieten pe o poză: în amintirea vremurilor care vor veni.
la fel și eu: în amintirea turelor de bikerit care vor veni.
și ce dacă nu e soare, florian pittiș cîntă de zor despre canarul galben ca un gălbenuș, apoi recită înfocat: sînt tînăr, doamnă, vinul mă știe pe de rost… eu l-am secondat și mai înfocat. mi-a plăcut că mai știu poezii, mai știu și ceva versuri de cîntece. și da, sînt puțin redundantă, dar chiar sînt simpatică.
după ce am încercat să combin măcar unul din cei 1093 prieteni virtuali de pe fb la o plimbare și nu am reușit, a rămas să mă mulțumesc cu mine. și n-a fost rău, n-a fost rău deloc. e drept că siriul nu e cannes sau california, dar, dacă se risipesc bolovanii din suflet,
siriul bate cannes-ul, california, republica dominicana etc etc etc.
așa că am ajuns la destinație, am vorbit, am rîs, am băut un ness, am mîncat două castroane de mucenici, am primit o oală pentru acasă și am purces la drumul de întoarcere. unde mi-a cîntat toto cotugno: e io ti amavo, ti amavo da vero… și pe el l-am secondat. cu succes.
pentru a avea o zi împlinită, mai trebuie să mă mai ocup și … dăcît dă cele 40 sau 44 de pahare de vin.
asta e.
mă pregătesc.
să aveți o seară bună.