am făcut o nefăcută

pentru că Blondi nu mai are stare, sîmbătă se decide să se urce pe cai și să-i dea bice. unde? ce importanță are acest lucru, cîtă vreme cerul e albastru, asfaltul e uscat și scrie libertate pretutindeni… zis și făcut.

glorioasă, Blondi se urcă pe motor, părăsește vama și savurează deplasarea pe cele două roți. vamă-mangalia.

cerul începe să fie din ce în ce mai întunecat în față. dacă nu ar ploua, vremea ar fi chiar perfectă de călătorit. pentru că nu ar mai fi atît de cald. să-i dăm cuvîntul.

continui deplasarea către constanța, întrebîndu-mă dacă acolo plouă. acolo o fi plouînd, n-o fi plouînd, dar pe drum au început să cadă picături mari și grăbite de ploaie. hmmm. eforie nord scrie pe mine, cu oprire la terasă, analizare de stare meteo și decidere apropo de traseu. la sensul giratoriu din eforie nord fac dreapta pentru a ajunge la terasele din centrul stațiunii.

în acel moment, mașina cea albă din fața mea decide brusc să întoarcă, fără semnalizare, fără asigurare, fără nimic. iar eu mă trezesc într-unul din coșmarurile absolut clasice ale motociclistului. lucrurile încep să se desfășoare cu încetinitorul: mașina e cumva pe diagonală, deci mi-a blocat total drumul. prin stînga n-am cum s-o ocolesc, în dreapta sînt mașini parcate și totul începe să arate ca o cursă de șoareci închisă ermetic. eu am un singur gînd în cap, să nu intru în mașină, drept pentru care cineva (oare cine, bumbule, oare cine?) parcă face manevrele în locul meu: frînă față, dat drumul manetei să nu blochez roata, frînă spate, dat drumul, frînă față… motorul se înclină pe ambele părți ca un cal nărăvaș. mă bucur că nu voi atinge mașina din față.

cam asta gîndesc în timp ce motocicleta cade pe partea stîngă, cu mine acolo, fără a simți cea mai mică urmă de durere sau de impact cu excepția genunchiului stîng care rămîne prins între asfalt și motor. și mă și țintuiește pe asfalt ca o simpatică insectuță, lățită cu fața la pămînt.

cum a spus cineva: am făcut o nefăcută. aud voci care strigă la mașini să se oprească. doamne ajută să se întîmple acest lucru, pentru că poziția mea de pe caldarîm nu este din cele mai sigure… cineva ridică motorul de pe mine și eu reușesc să mă întorc cu fața spre cer.

buuuun. ce faci, bumbule? n-ai fost de acord să ne vedem, nu? ai manevrat frînele să se oprească motorul și să cad aproape de pe loc. să nu pățesc mai nimic. nu doar că cineva acolo sus mă iubește, eu știu și cine este cu exactitate acel cineva.

oamenii se apropie de mine, cineva strigă să nu mi se scoată casca. eu știu că nu am nimic cu excepția genunchiului stîng. rămîn pe asfalt cîteva secunde, apoi, în raza cîmpului meu vizual, intră o figură bărbătească.

– ești bine, domnișoară? poți să miști degetele?

eu mișc degetele din mănușile galbene. mi-e foarte cald și vreau să mă ridic.

– nu te mișca, spune aceeași voce grijulie.

îmi vine să rîd și să plîng. după cîteva secunde dau să mă ridic în fund. reușesc. mi-e foarte foarte cald. începe ploaia. ce bine. cineva mă duce în brațe pînă pe trotuar. eu îmi dau casca jos, trag de mănuși să le dau jos, geaca o dau jos, vesta o iau înapoi pe mine. (motociclist din 1988, bumbule).

mi-e dor de tine rău și îmi dau seama că am avut accident de motor și că sînt singură.

apoi cineva îmi ține o imensă umbrelă de plajă să mă apere de stropi. va veni ambulanța și poliția. tipul care a vrut să întoarcă a dat să plece, dar a fost oprit de altcineva care a văzut toată faza. eu am imaginea cu mine înfiptă bine în tablă. îmi tremură îngrozitor mîinile.

și eu ce fac acum? plouă, dau să curăț geaca de motor și mă murdăresc pe mîini, iar cineva îmi întinde niște șervețele umede să mă curăț.

– sînteți singură, domnișoară?

aș vrea să spun că evident că nu sînt singură, că doar ai pus chiar și frînă. dar de materializat nu ai cum, așa că da, dintr-un punct de vedere sînt chiar singură… dau încet din cap. și eu ce fac acum?

ce să fac, ca orice motociclist care se respectă, întreb de motor. e bine. rog să fie pornit. pornește destul de rapid. mi se spune că are doar o zgîrietură mică și schimbătorul de viteze puțin strîmb.

îmi dau seama că nu vreau în ambulanță, ci să mă urc pe motor și să plec. spun asta tipului de lîngă mine, care a zis că este doctor.

– mă îndoiesc că veți putea merge.

aruncînd o privire spre piciorul stîng (blugi, Blondi, blugi, în timp ce panatalonii de motor stau comod in rucsac), mi se cam spulberă convingerea că voi putea pleca. între timp apare poliția. șoferul mașinii albe (un tip cu ochelari și un tricou roșu) îmi spune că veneam tare. atunci încep să țip:

– unde veneam tare, domnule? unde?

tipul care mi-a apărut prima dată în fața ochilor îmi spune să mă liniștesc, că el a văzut toată faza și știe că nu am fost de vină și că nu mergeam tare. Blondi se liniștește puțin și stă în fund pe trotuar frămîntînd eșarfa mov de la gît.

polițistul îmi cere actele – între timp oamenii mi-au adus tankbagul de pe motocicletă – eu întind actele și apoi sînt supusă testului de alcool. suflă, Blondi. țuguie-ți buzele pe muștiuc și suflă. Blondi suflă docilă din toți plămînii, polițistul se uită la afișajul electronic și apoi arată mîndru celor adunați: 0,00 alcool… știi, bumbule, că nu beau…

poliția mă întreabă apoi dacă sînt singură. ce naiba m-o fi urmărind întrebarea asta? nu mă simt prea singură acum, cu tot valul de simpatie al oamenilor adunați în jurul meu.

– are cine să vă ia motocicleta?

încep să dau telefoane. și descopăr din nou prietenie și omenie enormă la persoanele de la …capătul firului… va veni cineva să-mi ia motorul, pentru că băieții de la Seawolves sînt cei mai de treabă.

coordonatoarea operațiunii de salvare a lui Blondi, o bună prietenă de-a ta, bumbule, urma să-mi spună apoi că, întrebîndu-mă dacă eu sînt bine, i-am răspuns că e bine motocicleta, i s-a dat o cheie și a pornit.

vine și ambulanță. mi se pune un guler pe care spun foarte convingător că nu îl voi purta, pentru că nu pot să respir. mi se cere să semnez că refuz gulerul. semnez. sînt urcată apoi în ambulanță, în timp ce sabin (așa îl cheamă pe tipul care a reacționat primul) va rămîne să dea cheia celor care vor veni după motor.

urcată în ambulanță încep să plîng de mama focului. biata cristinicaaaaa… singură singuricăăă… apoi mă calmez, pentru că îmi dau seama că mi se va face rău și voi leșina de-a binelea. cer niște apă, dar mi se spune că în salvare nu e nimic. însoțitoarea de pe ambulanță este însă de o căldură și de o omenie cum rar am văzut. ea îmi va da mesaj peste cîteva ore întrebîndu-mă cum au ieșit radiografiile. eu o voi suna pe seară să-i mulțumesc din suflet și să-i spun că rar am întîlnit așa oameni (deși sîmbătă tot oameni de oameni au fost lîngă mine). iar ea mi-a răspuns că își face doar meseria.

la spital, așteptînd cuminte pe targă să fiu dusă la radiografie, cu sticla de apă cumpărată de șoferul de pe ambulanță și cu șervețelele umede date de omul din eforie lîngă mine, nu mai sînt singură. doi prieteni buni (moldo și mișu) au ajuns deja la mine și îmi zîmbesc. iar îmi dau lacrimile. lumea din spital se miră că am avut accident de motor și am nevoie doar de o radiografie la genunchi. vine apoi și miha (îngerul meu păzitor terestru) și dănuța și nu mai pot nici să vreau să spun că sînt singură. mă sună luci și-mi spune că motorul e bine, mă sună sabin și mă roagă să îi dau un semnal mai tîrziu, îmi dă un sms sevi de la ambulanță întrebîndu-mă dacă mai plîng…

mai fac eu ceva talente cum că nu vreau perfuzie, pe care totuși o accept în cele din urmă și, după cîteva ore bune petrecute la spital, Blondi Wolf iese cu o atelă ghipsată imensă, cu vesta triumfătoare și cu sufletul plin de dragostea oamenilor din jur care n-aveau nici măcar cea mai mică obligație față de mine. dar mi-au arătat cea mai mare dragoste.

de la spital am plecat la secția de poliție unde am declarat cu ultimele frînturi de putere cum că nu vreau să deschis plîngere penală. am întrebat însă de declarația șoferului cu mașina albă: nu se consideră vinovat. a vrut să întoarcă, dar n-a întors și eu am căzut. singură… mda. nu a venit la spital, nu mi-a luat numărul de telefon, nu s-a interesat de starea mea. mda.

gata. repaus trei zile… n-aveai stare, zici? las’ că vezi tu stare…

cu Blondi Wolf în repaus forțat. la mare :)))