Obișnuiam să mai salut cu: “sănătate” și “Doamne ajută”. Dar păstram o mică nuanță de ironie în salutul meu…

Ei, bine, după o săptămînă a Patimilor pe care le-am simțit pe pielea mea la modul cel mai concret, după chemarea de ambulanță în ziua de Paști, după vizite la urgențe și de acolo la infecțioase, după un rău crunt care îmi aducea toată disperarea și panica din lume în ochi, după o frică nebună că mă duc – acolo unde oricum ne vom duce, dar de ce Doamne, atît de tînără și atît de brusc – după toată această combinație unică de reacție alergică la un antibiotic, care a atacat apoi mișelește bila și duodenul, plus: panică, vodoo, singurătate, anxietate, depresie, deprimare, rău nebun nebun nebun, care va să zică după toate acestea, pot spune cu mîna pe inimă că salutul cu “sănătate” are o valoare incomensurabilă. Și, dacă îl combinăm și cu “Doamne ajută”, e cel mai frumos salut pe care îl putem oferi și primi. Fără cea mai mică ironie.

Și aș mai spune ceva: cele rele, să se spele, cele bune, să se-adune!

Și, Doamne, dă-ne înțelepciunea de a ne savura starea de bine, nemaiconsiderînd-o ceva de la sine de-nțeles.

Ps. Zilele astea am înțeles puțin care e treaba cu suferința, patimile și învierea.

Avem enorm de mult doar avîndu-ne pe noi înșine vii și apți și … bine…

Sănătate! Și Doamne ajută!

pui

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *