Furia portocalie

Acum ceva timp, citeam într-o revistă de cancan un articol despre cum a folosit Tudor Chirilă cuvinte injurioase la adresa … căruciorului copilului său. Și evident că am judecat și criticat instant atitudinea lui. Cum să te enervezi pe un cărucior.

Nu judeca. Un deget întins acuzator spre celălalt înseamnă trei degete care te acuză pe tine.

Prima plimbare afară.

Din jurnalul lui.

Să văd cum asamblez căruciorul 3 în 1 pe care l-am luat. Este 3 în 1 pentru că are și landou și scoică. Scoica este deja în mașină și ar fi de dorit să îl plimbăm pe bebiță în landou. Mă uit la cărucior, la landou, precum și la restul de articole portocalii pe care le are căruciorul. Nu știu pe unde se află instrucțiunile și mă gîndesc la faptul că mă voi descurca. E ca și cum ai face un puzzle. Sau, și mai apropiat, un lego. E simplu. Trebuie să fie simplu. Vînzătorul ne-a făcut demonstrația de asamblare și dezasamblare și ne-a prezentat toate funcțiile în cîteva secunde. Eu stau deja de cîteva minute și constat că această chestie numită landou nu stă deloc în suportul metalic. Încerc să o poziționez cumva pe cadru. Nu se lasă poziționată și cu atît mai puțin fixată. Nu merge. Nu merge deloc. Ar fi bune instrucțiunile ălea. Măcar am deschis căruciorul (care se pliază ca o umbrelă, pentru a ocupa cît mai puțin spațiu) dar landoul pur și simplu nu am cum să îl așez. La naiba cu căruciorul ăsta. Cred că e defect. O să merg să le fac reclamație. Nu mai am timp, că bebiță deja e de prea mult timp afară. Îmi vine să înjur copios și aș avea o satisfacție nebună să-i dau foc invenției ăsteia portocalii. Sau să îl arunc. Asta cred că pot să fac. Nu mai suport. Înjur, deschid ușa de la scară, împing căruciorul cu putere și apoi ies și eu. Mai puțin victorios decît mi-aș fi dorit.

Din jurnalul ei

Mă plimb deja de vreo 10 minute. Cu siguranță asamblarea nu merge prea lesne. Mă tot uit spre ușa pe care ar trebui să apară căruciorul și nu numai. Da. Cred că apare. Nu îl văd. Dar aud asamblatorul de cărucior cum suduie de mama focului, amenințînd ceva cu dat foc, aruncat la gunoi etc etc. Timp în care se deschide ușa, apare aidoma buzduganului din poveste furia portocalie (nu pare să aibă niciun landou montat) și apoi apare și asamblatorul de cărucior. Puțin zis nervos. Nu vreau să pun bețe în roate. Îl înțeleg. Nici eu nu stau prea pe roze cu sistemul nervos. Îl rog totuși să nu cedeze instinctelor piromane și să facem reclamație, dacă dorește, dar mai întîi să încercăm să montăm ceva ca să îl putem plimba pe bebiță. Executăm o improvizație și pornim la plimbare.

Din jurnalul lui bebiță

Am niște părinți foarte haioși. Nu stau în landou, cum ar fi normal pentru un bebe ca mine, ci sînt pus pe un plan înclinat și stau cu capul mult mai jos decît cu picioarele. Mai mult de atît, acea chestie pe care stau, e montată invers. Adică mami și tati îmi văd doar ceafa printr-o folie incoloră de plastic. Dragii de ei. Dar nu mă supăr eu pentru atîta lucru. Sînt afară, îmi place și ei și-au dat toată osteneala… Nepricepuți dar haioși, cum am mai spus.