Pardon, în mașină și la baie. 😉
Bebiță în scoica lui, în spate. În mașină. Face concert, pregătindu-și vocea pentru a-l interpreta peste vreo cîțiva ani, după cum am spus deja, pe Figaro. Deocamdată îi ies doar note foarte ascuțite, care îți pot sfredeli cerebelul. Tatăl lui Bebiță decide să apese pedala de accelerație și să ia un pic mai sportiv o curbă. Vocalizele lui Bebiță continuă nestînjenite, dar zgomotul este cumva înfundat. Ups. Din scoica lui, Bebiță a aterizat cu fața într-o pungă plină cu salată bio. Mă repede la el, îl iau în brațe, notele devin și mai acute, lacrimile îi țîșnesc din ochi (Bebiță plînge întotdeauna cu lacrimi), concertul a ajuns la apogeu, apoi se oprește brusc. Mi-am zis că a adormit. Da’ de unde, are ochii mari și scoate cîte un suspin din cînd în cînd, de ți se face sufletul bucăți, fir-ar plasa de salată să fie… Ca să nu zic nimic de adulții de noi.
*
Bebiță la baie. Ca de obicei, eu îl țin și tatăl lui Bebiță îl spală. La un moment dat, Bebiță se răsucește cu viteza luminii și, bîlbîdîc, cu fața în apă. Îl întorc repede și dau cu ochii de ochii lui limpezi.
Bebiițăă!
*
Din jurnalul lui Bebiță: ai mei mă bagă în punga de salată (oare nu cînt cum trebuie?), eu mă bag în apă, ei se bagă în sperieți. Ce ne mai distrăm toți trei. 😛
