Și cîteodată două lucruri pot fi foarte asemănătoare și, totuși, perfect diferite. Ha. Am zis-o. Mai precis: aceeași mămică (simpatică), același Bebiță (the one and only), același cărucior (portocaliu – drept pentru care lumea încă îmi spune să îmi trăiască fetița), aceeași îndeletnicire: plimbare cu scop de aprovizionare. Ba, mai mult, se achiziționează nu doar piersici de Constanța și morcovi de … grădină, ci și un pepene grăsan. Seamănă chiar și atitudinea lui Bebiță, care se plictisește la un moment dat de stat în cărucior și vrea în brațe, căpătînd și un pic de bad mood. Pînă aici au fost asemănările cu ziua precedentă. De aici vin deosebirile. Mămica își ia din coșul căruciorului marsupiul, din cărucior, copilul, pe care îl bagă în marsupiu. Ram pam pam. Bebiță are deja o altă perspectivă și revine la good mood, în timp ce mămica are ambele mîini libere să manevreze căruciorul și cumpărăturile.
Singura mica problemă o constituie liliecii care, pe înserat fiind, zboară prin zonă, drept pentru care, cu o voce doar puțin isterică îi spun lui Bebiță că nu trebuie să îi fie frică de lilieci. Sînt la fel de inofensivi ca și ciorile de pe macara. Bebiță îi privește detașat, neștiind ce e aia frică. Ceea ce mă mai calmează și pe mine. Drept pentru care, pornim agale spre casă.
Concluzia mea: faptele sînt mai puțin importante, se pare. Totul este o chestiune de abordare și de atitudine. Păi nu căram eu de zor casca de motor plus nu știu cîte bagaje, în timp ce eram și îmbracată în costum moto la dăcît că 40 de grade… Și mă văitam? Nu mă văitam. Mi se părea normal.
*
Din jurnalul lui Bebiță: ce tare ar arăta o macara plină de ciori în sus și de lilieci în jos. 😉
