Vă aduceți aminte de furia portocalie? (http://cristinapodoreanu.ro/blog/wp-admin/post.php?post=5475&action=edit).

Bebiță nu mai vrea în cărucior. Nu-i mai place. Nu-l mai satisface. Țipă cît îl țin bojocii cînd îl așezi acolo și îl legi. Pardon, securizezi. Dar eu cred că el se simte doar legat fedeleș și nu apreciează neam că noi îl securizăm. M-am obișnuit cît de cît cu asta.

Acum vreo două zile, după plimbarea de rigoare cu furia portocalie (atenție, e vorba de cărucior, nu de Bebiță! :P), dau să îl extrag de acolo, drept pentru care îi desfac centurile de siguranță. În acel moment, Bebiță se lasă în jos și, de obicei, intră cu picioarele în sacul portocaliu, care este atașat în partea de jos a căruciorului. De data asta însă, picioarele lui reușesc să evite abile sacul. Ups. Imaginați-vi-l pe Bebiță pe post de contorsionist, cu capul unde ar trebui să fie șezutul, cu șezutul unde ar trebui să fie picioarele și cu picioarele atîrnate. Singura soluție a fost să îl trag de picioare și să îl scot prin partea de jos a căruciorului, în timp ce el își dădea tot concursul să-mi facă misiunea cît mai dificilă (pardon, provocatoare), dînd din picioare și exersînd de zor acutele. Cînd am reușit să îmi țin odorul în brațe, mi-am spus că negreșit am evoluat și trecem la tricicletă.

Pe care tricicletă am purces s-o cumpărăm cu cățel, cu purcel. Adică noi doi, părinți respectabili, Bebiță, în rol de copil adorabil care a fost așezat, de probă, pe o tricicletă sub formă de motocicletă, pe care nu a mai vrut să o părăsească (s-a convins tot Brintexul de treaba asta) și doi bunici geniali, pe post de sponsori. Ce să mai vă mint… Bebiță a mai probat și alte obiecte, de pe un fel de tractoraș trăgînd și o trîntă (norocul lui că a căzut peste alte jucării) iar mămica lui cea simpatică a găsit nod în papură: că o tricicletă e prea din plastic și Bebiță se va ocupa de ea mintenaș, că alta nu se pliază și nu încape în mașină, că alta e prea grea etc etc șamd. În final, tăticul lui Bebiță a întrebat-o dacă a studiat cu atenție și discurile frînă față. Acuma, ce să mai zic, e drept că studiasem cauciucurile, ciocănisem să văd dacă jantele erau din plastic sau din metal…

Bunicii au pus capăt discuției și au plecat să achite tricicleta lui Bebiță, pe care tăticul lui a asamblat-o cu precizia unui inginer care se află. 😉 Pe lîngă alte funcții, responsabilități, drepturi și îndatoriri. Nici o urmă din panica de pe vremea furiei portocalii. Calm, atenție, meticulozitate și gata! Bebiță este mîndrul posesor de tricicleta pe ghidonul căreia se apleacă deja. Știe Bebiță ce știe!

*

Din jurnalul lui Bebiță: mămico, spune-mi și mie unde era cățelul și unde era purcelul în alaiul nostru?

Și da, cum citeai tu aseară: vreau să inventez plimbările și mersul, nu să le îndur.

**

Notă referitoare la ce citeam eu aseară: “Vreau sa-mi inventez viata, nu s-o indur.” (Eric-Emmanuel Schmitt – Femeia in fata oglinzii)

tricicleta1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *