Bebiță se trezește în miez de noapte, se cere rapid scos din pătuțul lui și merge hotărît către patul nostru, în care se așază, îmi indică fără drept de apel locul din pat în care am voie să mă înghesui, în timp ce el se lăfăie pe mai bine de jumătate de pat. Stau vreo oră cuminte, în colțișorul rezervat, după care mă mișc foarte încet și constat cum Bebiță, ocupînd cît de mult spațiu poate el să ocupe, doarme. Mă ridic din pat, îl iau în brațe și îl duc în camera lui, în pătuțul care deja i-a cam rămas mic și pe care insistă să îl umple înainte de somn cu U (ursul cel mare și mov), Ma (Masha cea rozalie și năzdrăvană), Mac (rața cea galbenă), Ba (vreun balon care încă nu s-a spart), plus ratonul. După ce îl așez în pătuț, îi las doar ratonul și Masha, luînd celelalte jucării și depunîndu-le pe fotoliul de lîngă, să îl păzească de acolo. Și merg și eu lîngă plușul din patul meu. (Habibu, tatăl lui Bebiță)
*
Pregătiri pentru somn. Din pat, Bebiță începe: “au! Au au!”
-Bebiță, ce te doare?
Bebiță arată către un picior. Controlîndu-i piciorul, constatăm că nu are nimic. După două secunde iar: “au! Au au!”
-Bebiță, ce te doare?
Bebiță arată către celălalt picior. Din nou, nimic. Din nou: “au! Au au!”
Clar, pe Bebiță îl doare patul și, mai ales, somnul.
*
Vin acasă într-o seară, aducînd precum capra cu trei iezi, nu chiar “frunze-n buze” și … altele (ca să nu spun continuarea: “lapte-n țîțe” :P), ci stafiduțe, iaurt, lapte pentru Bebiță. Acesta mă întîmpină cu “mamiii”, după care, așteaptă să las plasa cea grea jos, mă ia de mînă, deschide ușa de la intrare și mă poftește, din nou, fără drept de apel, afară. Eu ies nedumerită, ușa se închide în urma mea, stau vreo două secunde, deschid ușa, Bebiță se pune pe țipat și se liniștește doar cînd mă dă a doua oară afară pe ușă. Îmi vine să îmi iau jucăriile (sau să le iau pe ale lui?) și să plec. Intrînd bosumflată în casă, dau de tatăl lui Bebiță în bucătărie, rîzînd înfundat. Și mai că îmi vine să încep să strig și eu ca Bebiță: “au au au!”
*
Din jurnalul lui Bebiță: mămica mea cea simpatică e și cea responsabilă cu trasarea limitelor. Pe care e normal ca eu să le testez!
