– Ce faci, mami? – Bine, Chichi Bardu. Tu mergi acum la nani, da? – Nu! – Și cînd dormi? – Mîine! * Cînd încerci să rezolvi mai multe treburi deodată, printre care și cea de a-l adormi pe Chichi Bardu. Îi spun povestea cu Buha și cu “catititi” (ăstea fiind artificii). Sună telefonul. -Mami,…
– Mami, calu! – Să știi că nu pot să te duc cu calul, pentru că mă doare spatele. Stă Chichi Bardu ce stă și se gîndește, după care se așază pe jos și spune: – Mami, Chichi calu! * În camera lui, arătînd spre bec: – Mami, muina! Apoi spre lampă: – Mami, panca!…
De la copii… Mă apucă subit dorul de filosofare. Între porumbul pe care îl păzesc să fiarbă și Chichi Bardu care tocmai ce bagă un “piu mami nani nu nani”, se impun măcar cîteva cuvinte. În astrograma noastră natala casa a cincea este casa dragostei, a iubiților, a amanților ;), dar și a copiilor și…
Sau curs de lingvistică doi: – Bebi, cum te cheamă? – Chichi. (Perfect adevărat.) – Și mai cum? (Părinții ăștia veșnic nemulțumiți…) – Chichi Bardu. – Și eu cine sînt? – Mama ta. – Cîți ani ai? – Doi pai. (Și aici perfect adevărat. Ghiciți cîți ani are Bebiță.) * Chichi Bardu urmărind un fluture:…
Bebiță vorbește! -Auo, mami? -Da, spun eu, topindu-mă toată. -Pa, mami! * Bebiță îmi face semn să o sun pe Di. -Di, face nani, nu o sunăm acum. Povestea se repetă. La un moment dat, îi spun eu că trebuie să o sunăm pe Di. -Nu, mami, nu! Di nani! * Bebiță își cîntă: “piu…
Marte în Vărsător sau gata de aroganțe!*
-Bebiță, strigă-l pe tati! -Tatiiiii! Tatiii! Cum tati nu răspunde, Bebiță schimbă tactica: -Bibuuuuu! Nu răspunde nici acum, așa că mă alătur lui, strigînd și eu: -Costiiii! La care Bebiță: -Cochiiiiii! Așadar, sîntem botezați: tata Bibu Cochi și mama Chi. * Bebiță la volan, conduce cu aplomb. Ce-mi trece mie prin cap: să-l întreb cine…
Bebiță este în plin sezon de semnalizare a ceva. Doar că nu ne dăm seama a ce anume. El nu mai doarme nicio noapte întreagă. Nu. Doarme, apoi se trezește și vine din camera lui în camera noastră. Unde se sucește și răsucește atît de mult pînă cînd, evident, cade din pat. S-a întîmplat deja…
– Bebiță, ce vrei să mănînci? – Cunca. – Ce anume? – Cunca! – Bine. Cu ce să fie? Cu pîine? – Nu. Pietia. – Bine, Bebiță. Îți dau cunca cu pietia. * Din jurnalul lui Bebiță: pălărie-ntr-un picior, ghici cunca cu pietia ce-i! 😛
– Bebi, vrei șapcă? -Da, da. Nu este unul singur, sînt doi de da, să nu fie niciun dubiu. Dau să îi așez șepcuța de cap. -Nu, nu! -Vrei să ți-o așezi tu singur? -Da, da! Ceea ce și face, așezîndu-și șepcuța cu cozorocul la spate. Bine, fașion Bebi, ești tare! * Plecăm împreună să…