ne place să judecăm. să fim intransigenți. să punem etichete. fără să ne gîndim că, în momentul în care întindem un deget acuzator către cel din fața noastră, trei degete arată spre noi.
paulo coelho în vrăjitoarea din portobello ne spune că oamenii acuză din cele mai vechi timpuri: “cred că, la ieșirea din biserică, atena s-a întîlnit cu isus. și, plîngînd, i s-a aruncat în brațe confuză, rugîndu-l să-i explice de ce era obligată să rămînă în afară din pricina unei hîrtii semnate, lucru fără niciun fel de importanță în plan spiritual, interesant numai pentru notari și pentru cei care calculează impozitele pe venit. iar isus, privind-o pe atena, poate că i-a răspuns: după cum vezi, fiica mea, și eu sînt afară. de mult nu mă mai lasă ei să intru.”
