vineri după masa au început să se adune bikerii din toată țară. a plouat peste tot, așa că, indiferent din care colț al țării au venit la mamaia, motocicliștii au mers (și) pe ploaie. subsemnata, în calitate de deținătoare undercover de vestă blondi wolf, a avut de înfruntat mai întîi o ploaie care s-a lăsat cu o vizibilitate extrem de redusă (după ce am șters eu de vreo cîteva ori viziera cu mănușa, a rămas un fel de peliculă de ulei pe vizieră – probabil că mănușa nu era tocmai curată – așa că nu era stropi de ploaie simpli, ci stropi de ploaie care se încăpățînau să alunece foarte greu sau deloc). ploaia mi-a udat doar mănușile de piele, echipată fiind în rest absolut corespunzător. după ce ploaia s-a liniștit și am început să văd și eu – bine, nu foarte bine, că deja era întuneric – s-a pornit vîntul, nu suficient de tare cît să îmi usuce mănușile (haha), dar suficient de tare cît să nu îmi pot odihni sub nicio formă mîna stîngă, pentru că motorul se cerea ținut zdravăn cu ambele mîini. bine, nu mai era deja mare problemă, pentru că dreapta îmi amorțise pe accelerație, așa că nu o mai simțeam. și nu mai îmi simțeam nici spatele, pe care nu aveam cum să îl îndrept. dar (și asta) face parte din motociclism, așa că, pe la înaintatele ore 23, ajungeam triumfătoare în campingul de la intrarea în năvodari, acolo unde motocicliștii și-au dat o nouă întîlnire sub egida seawolves bike fest, a VI-a pentru organizatori, prima pentru mine.
cazare, saluturile de rigoare, berile de rigoare (cu lămîie sau fără), muzica de rigoare, showul nocturn de rigoare, folkul de la chitară de rigoare și, pe la ora 3 dimineața, somn.
trezirea sîmbătă la ora 9 dimineața, micul dejun, soarele matinal, aranjarea locului de lansare a Lunii lui Zeze, sub cortul de la redbull. cu aripile de rigoare. 🙂
clopoțelul sună ora 10.00 și lansăm yahtul roman Luna lui Zeze, la apă. a mării, nu a sîmbetei, da?
mulțumiri lui Ovidiu care a agreat ideea lansării în cadrul festivalului de motociclism seawolves bikes fest VI mamaia 2013 și doamnei Iulia Pană care a vorbit cu mult suflet despre carte. și motocicliștilor care au fost acolo, pregătindu-se de ziua a doua de festival: paradă moto prin constanța, concursuri, concert cargo, vițel la proțap, imnul seawolves ascultat în premieră pe scena festivalului… strigați hei dacă sînteți de-ai mei. hei hei!
festivalul de motociclism s-a terminat, aventura marca blondi wolf continuă. ne vedem la jameson pub, bucurești, la universității lîngă statui, pe 20 iunie, începînd cu ora 18.00.
Sa-ti pui cruise control sa nu-ti mai amorteasca mana….
asa vorbesti, de parca ai avea cruise control… 😉
Chiar am dupa cum bine sti.