romanul vieții lui Alexandru Mușina a ajuns subit la ultima pagină, cea pe care scrie abrupt sfîrșit. cu litere prea negre și prea finale. au rămas prea multe pagini albe, pe care poetul, prozatorul, romancierul, profesorul, omul ar fi trebuit să le mai scrie. cu stiloul cu peniță groasă, cu cerneală albastră. cu litere rotunde… nu le va mai scrie nimeni…
eram studentă în primul an la facultatea de litere din brașov și dădeam examen la folclor. profesorul Mușina dădea 4 sau 10. atît. eu am luat 9 și remarca dînsului a fost: ai învățat mult și n-ai înțeles nimic. am rîs peste ani amîndoi, cînd i-am amintit replica. o uitase.
eram studentă în anul trei la aceeași facultate și am scris noi un roman colectiv: filo.meserie. l-am rugat să îl publice. pînă la urmă a fost de acord. mi-a zis să vorbesc cu colegii și să îl aducem la forma finală, publicabilă. l-am adus și l-a publicat.
terminasem facultatea și m-a invitat la bucurești la cenaclul literar al ziarului ziua.
am scris romanul Luna lui Zeze urmînd indicațiile scrise succint, cu cerneală albastră, cu litere rotunde de către domnul Mușina: narațiune la persoana I, ritm alert, umor…
mă uit la cărțile dumnealui Scrisorile unui fazan, Nepotul lui Dracula dedicate cu simpatie și prietenie mie. și mi-e dor de privirea pătrunzătoare și de hohotele de rîs: ia, zi, cristina, ce-ai mai făcut? pe unde mai ești? apucă-te de scris.
rămas bun, domnule profesor! vă mulțumesc pentru încrederea necondiționată pe care mi-ați acordat-o și pentru ultima carte pe care am publicat-o împreună. am mai fi avut multe discuții de purtat. le amînăm sine die…
…nu-i aici, sfîrșitul nu-i aici…
Dumnezeu sa-l odihneasca