cred că este o artă a nu te lăsa copleșit pe termen mediu și lung de panici, fobii, crize… nu spun că nu poți avea revelații în astfel de momente, dar e extrem de periculos să le generalizezi (momentele, nu revelațiile) și să faci din ele modul tău de abordare a vieții. adică să îți ningă și plouă toată ziua iar, ca variație, să alternezi eventual cu un cod cît mai aprins colorat de caniculă.
nu voi spune că răul nu există, pentru că există și este bine așa: el dă măsura binelui. natura funcționează în perechi opuse și, din această cauză, complementare. întregul e compus din cele două perechi antagonice. voi spune doar că răul trebuie experimentat și apoi transcens. nu trebuie să ne împiedicăm și să rămînem acolo, simțindu-ne iremediabil frustrați, lamentîndu-ne și împrăștiind în jurul nostru energie negativă. nu ne ajută cu nimic. dimpotrivă.
tendința către negativism pare a fi o tară a educației. sîntem obișnuiți/ educați să gîndim așa, să punem răul înainte (și, de obicei, să obstrucționăm astfel complet binele), să fim conștienți de faptul că viața e grea, să ne îndoim spatele și să plecăm fruntea în fața vicisitudinilor vieții. vă sună cunoscut, nu? pare cel mai ușor/ firesc/ probabil și … moral lucru cu putință. iar chestiuni de gîndire pozitivă sînt motive de a fi luat peste picior, deși probabil că ești invidiat în taină și de a ți se răspunde cu un zîmbet îngăduitor, ceva de genul: mda, țara arde și baba se piaptănă.
hai să și trăim, fraților! hai să ne placă să rîdem și să dansăm în timp ce încropim o ciorbiță de varză! și ce dacă aragazul trebuie spălat după. și varza a fost prea multă pentru recipientul inițial, așa că o parte a fost mutată de urgență într-o olicioară în care au fost arse, pardon, gătite, niște paste acum vreo 2 ani. nu-i ăsta un capăt de țară. hai să ne mai fie și bine!
pentru azi, la secțiunea astrotarot, cartea norocul.
