Teatru scurt adaptare după două capitole din Luna lui Zeze la Terroirs Boutique du Vin. sîmbătă 26 octombrie 2013.
relatări de/din culise, începînd cu vreo două ore înainte de spectacol. Blondi e în mașină, destul de agitată și panicată, mai ales că știe că nu va ajunge la orele 17.00 la bar pentru a face două repetiții cap coadă (două șnururi, cum se zice la teatru). e în drum spre a lua cd-ul cu melodiile din piesă. cd-ul se recuperează într-un sfîrșit, în mașină se primesc indicații de drum, se repetă, se șoptește și, cel mai important, se caută un loc de parcare în centrul vechi și plin de mașini al brașovului. se execută un tur complet al posibilelor locuri de parcare; pînă la urmă se zărește locul salvator, undeva pe strada castelului, foarte aproape de un stîlpișor. nu-i bai, urcare pe bordură, frînă de mână și ambreiaj. gata, am reușit. se iau multiplele bagaje (recuzita) din portbagaj și se gonește către Terroirs.
unde se ajunge la orele 17.30 trecute fix. ne năpustim în cabina actorilor unde se întîmplă două evenimente majore. primul, cade o draperie (din fericire nimeni nu e lovit) și cel de-al doilea, se constată că nu e reflectorul. între aceste două evenimente majore se întrețes într-o admirabilă plasă de stres restul de detalii care trebuie puse la punct în cel mai scurt timp: costumația, sticla de suc de coacăze negre pe post de sticlă de vin, aranjamentul scaunelor, intrările melodiilor etc etc, plus repetiția generală, în timpul căreia, la un moment dat, mă trezesc că habar n-am ce replică ar trebui să dau… o, mama… între timp colegii de la teatru rezolvă cu aranjatul sălii, precum și cu aducerea și montare reflectorului. îmi trece prin minte că ei sînt acolo de amorul artei, adică de dragul artei (pentru că depun toate eforturile fără a avea cel mai mic avantaj, pur și simplu pentru că sînt niște oameni remarcabili, niște camarazi remarcabili, niște artiști amatori – atenție! amator vine tot de la verbul amo, amare din latină, care înseamnă a iubi – așadar pentru că sînt artiști care iubesc teatrul).
începe spectacolul. replicile se înlănțuie firesc, timpul nu mai are răbdare, se ajunge la sfîrșitul primului act. intră Ghiocela în actul al doilea. Blondi Wolf și Vlad merg la ea. ea le dă în cărți, afirmă răspicat cum că … cartea nu minte niciodată. le propune un ritual unic de îndepărtare a farmecelor și a pînzei negre și apoi îi poftește afară: închinați-vă și ieșiți cu piciorul stîng.
ieșim de pe scenă, intrăm din nou la aplauze.
parafrazînd-o pe Ghiocela, nici teatrul nu minte niciodată. poate te emoționează, poate nu. depinde…
pe mine m-a emoționat 🙂 mai ales factorul uman… în ecuația vieții factorul uman este de maximă importanță.
