i se spune hayabusa. sau, bestia…

bestia ar putea fi de exemplu de culoare albastră. ar putea să adune sub carcasa – după cum spuneam posibil ipotetic albastră – să zicem 179 de cai. la 200 și un pic de kg. bestia ar putea să se așeze pe drum pe cele două roți și să scoată un sunet ca un mîrîit foarte înfundat. dacă nu ești foarte atent, s-ar putea să nici nu auzi mîrîitul. dar el este. există. așteaptă în liniște, ca o imensă panteră ce se întinde aparent leneș în pregătirea cursei pe viață și pe moarte.

acuma putem lua trei etape distincte.

prima etapă. de pe locul din spate al bestiei cu un rucsac al naibii de greu în spate. poziția este oricum incomodă. rucsacul n-are niciun pic de milă de spatele aplecat peste șofer. mîinile caută cu disperare forma rezervorului, în speranța unui punct de sprijin. mîrîitul bestiei nu cunoaște îndurare și se aude acum distinct. doar că, din spate, de sub povara rucsacului devenit instrument al penitenței, singura senzației atotstăpînitoare este frica animalică vizavi de bestie. nu adrenalină, nu plăcere, nu satisfacție. povară zdrobitoare și frică. iar bestia abia ce a început să se încălzească.

a doua etapă. rucsacul s-ar putea totuși lega. se ușurează astfel povara. încheieturile mîinile au devenit dureroase, inelele care ar putea împodobi total nenecesar două mîini, tind să se deformeze prin contactul repetat și fără menajamente cu rezervorul. bestia s-a încălzit. mîrîitul este acum un urlet de putere imensă. de dorință de a înghiți flămîndă kilometri de asfalt. bestia se hrănește cu asfalt de bună calitate, condimentat cu curbe. înfulecă flămîndă, cu un răget constant de putere fără limite.

a treia etapă. se renunță la a se mai pipăi rucsacul pentru a i se verifica poziția. se renunță la a mai menaja bikerul din șa, care se îmbrățișează strîns. se renunță la a mai ține ochii strîns închiși în speranța de a putea ignora puterea bestiei. e clar nemăsurată. 200 de km la oră ar putea fi o bagatelă. 220. 240. 260. frica e atotcuprinzătoare, drept pentru care se poate decide să nu se mai fugă de ea. cineva s-ar putea situa în mijlocul fricii ca în ochiul dragonului. acolo e cea mai mare liniște. cea mai înfricoșătoare, dar și cea mai mare. poți încerca să i te împotrivești, dar vei sfîrși prin a i te supune. frica de bestie e atît de acolo, încît nu mai există. se poate să fii bestia și mîrîitul ei și urletul ei de putere și de victorie și curajul inconștienței și nebunia vieții trăită la 9000 de ture…

așa știi tu să mergi?

da.

bine, vinde-o!

ps. orice asemănare cu bestiile din realitate este pur întîmplătoare.

Blondi_Wolf_Hayabusa

2 thoughts on “Blondi Wolf și Hayabusa?”

Leave a Reply to adi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *