Blondi Wolf cugetînd la ce va fi în Luna lui Zeze

ce gîndea acum vreo doi ani jumate Blondi Wolf. 🙂

“înclin să cred că lucrul cel mai important este să putem fi noi înșine. fără ajustări, fără tăieturi, fără prelungiri artificiale. doar noi. așa cum suntem. cu esența noastră. cu autenticitatea noastră. chiar dacă nu dăm poate cel mai bine așa.

am făcut o mică escapadă cu motorul. ca pe vremuri. (de fapt, în amintirea vremurilor care vor veni ). am condus, am fost atentă la curbe, la unghiul de înclinare, am admirat apusul de soare de la Ozun. care s-a prelungit cu apusul de soare din Lunca Cîlnicului. eram eu pe motor, cu ochii la șosea, aruncînd ochiade furișe în partea dreaptă unde soarele apunea frumos.

șoseaua din fața ta, pe care o vezi din spatele vizierei pline de insecte,

în timp ce îți simți brațele obosite, corpul obosit, ochii obosiți,

apusul care se pregătește numai pentru tine,

libertatea pe care o inspiri,

frustrările pe care le expiri,

run, Blondi, run.

nu alergi spre fericire, ești fericire.

înclin (ca la o curbă periculoasă) să cred că nu trebuie să fim altfel decît suntem. nu avem voie. nu avem dreptul.

principala responsabilitate o avem față de noi. să ne simțim confortabil în pielea noastră. e esențial. după aceea putem vedea și ce este cu ceilalți din jurul nostru. doar după aceea. cînd putem să îi observăm pe ceilalți obiectiv, fără să facem din ei cele mai bune pretexte pentru a ne ascunde de noi înșine.

cred în bine, în apusurile de soare, în hohotele de rîs și în viața care merită să fie trăită, din care trebuie să te înfrupți ca dintr-un măr copt.”