Blondi e foarte foarte mobilă. ca să nu spun aproape dezarticulată. ca o păpușă cu mîinile și picioarele făcute din bucăți de lemn, prinse între ele cu o sfoară, de care, dacă tragi, păpușa se ridică în picioare. unde a constatat treaba asta? la patinoar.

pentru că și-a propus să facă lucruri noi. e drept că mai încercase ea în urmă cu vreo 2 ani să stea pe patine și nu reușise. dar acum sîntem în 2014, anul tuturor posibilităților, aroganțelor și nebuniilor, așa că, la patinoar cu ea. (la patinoarul olimpic de la tractoru, în seria de la ora 19.00. cost bilet: 10 ron)

acolo unde sînt mulți oameni care merg în cerc, în sensul acelor de ceasornic. unii grațioși, eleganți, alunecînd precum o pană pe suprafața gheții. alții mai puțin grațioși, mai puțini eleganți, alunecînd mai puțin asemănător unei pene pe suprafața gheții.

DSCN5228

și Blondi. da, unica Blondi. cum spuneam de ea la zumba, suavă și delicată aidoma unui elefant într-un magazin de porțelanuri? ei, bine, aceste atribute s-au perpetuat. așadar, năpustindu-se cu grație pe suprafața gheții, cu picioarele menținînd cu greu o traiectorie formată din două linii paralele, Blondi avansează haotic prin/ în masa de patinatori. e prea gros îmbrăcată, prea încordată și habar n-are ce să facă în privința celor două mîini, care se mișcă prin aer ca niște aripi dezorientate. corpul se mișcă elastic – cu elasticitatea sacului de cartofi în cădere, dar Blondi nu se lasă. pentru că, într-un mod chinuit și total inestetic, alunecă totuși pe gheață iar senzația devine din ce în ce mai plăcută.

iupiiiiii… nu-i rău patinajul, nu-i rău deloc.

păzea că viiineee. nu se vede bine, dar ea este.

BlondiWolf_patinoar

o singură dilemă: dacă atunci cînd ești pe schiuri/ placă și vrei să ți se facă loc, strigi din toți rărunchii: pîrtieeeeee, aici, la patinoar, ce se strigă, frate?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *