septembrie 2012
se continuă cu atitudinea de turist relaxat, dar dornic să vadă cît mai multe, drept pentru care, de la vodice, se abordează tot coasta, de data asta însă spre nord. destinația finală nu poate fi nici rijeka și nici orașul care ne sună nouă cît se poate de neortodox (dar care este un oraș din nordul croației – pula), pentru că aceste două orașe sînt totuși mult prea departe de vodice. așa că se alege ca destinație orașul zadar, aflat la 65 de km de vodice. drumul trece prin alte două localități cu nume interesante: bibinje și sukosan.
se ajunge rapid în zadar și apoi în centrul orașului. un alt oraș cu centrul gen cetate, cu străduțe mici, cu mese mici
(din nou Blondi se gîndește la străduțele din portugalia, o fi ceva cu portugalia asta, domnule; dar să nu ne abatem din/ în zadar).
croații au multă înghețată de vîndut, pe care o prezintă atractiv.
normal că Blondi a consumat înghețată de-a lor. este bună și trebuie mîncată foarte repede, pentru că se topește văzînd cu ochii.
zadarul este un oraș întins,care are, desigur, și bărcuțe,
clădiri de piatră în centru,
și un foarte mic delușor de unde ai imaginea unei terase cochete aflate la poalele delușorului,
precum și o mini imagine de ansamblu asupra orașului.
ce a urmat este absolut previzibil (Blondi, devii previzibilă și asta nu e bine 
) și anume s-a căutat locul de popas pentru astîmpărarea instinctelor primare, cum ar fi foamea. terasa desemnată cîștigătoare se numește la bruscheta și este în apropiere de malul mării. meniul a combinat entuziasmul cu greutatea alegerii: pește și fructe de mare în cele mai diverse combinații cu putință. Blondi a întrebat cu această ocazie ce e peștele alb și a aflat că peștele alb este – logic – un pește cu carnea albă, gen doradă sau biban (sau plătică sau roșioară). dar a optat pentru un fillet de ton pe pat de legume, plus un pahar de vin alb. și acel ton a făcut pur și simplu dragoste cu papilele ei gustative. există chintesența gustului. punct.
gata masa, gata vizita în zadar, se merge către motor, cu gîndul unei opriri pentru o baie. se face însă răcoare, așa că Blondi se mulțumește să-și agite mîinile de pe locul din spate, în timp ce cîntă alături de cei de la phoenix cît o țin bojocii: stau singur și mă-ntreb, de ce-am plecat de-acasă…
ei, de ce? să fie în zadar.
noapte bună, copii.
ps. de fapt, acest articol a fost scris cînd Blondi nu (mai) era în zadar și nici măcar în croația. pentru că netul nu a mers fenomenal, iar laptopul ei buclucaș a riscat – prin niște setări proprii care dispuneau deconectarea tocmai cînd se chinuise să încarce niște poze – să murdărească/ polueze apa foarte limpede și curată din vodice (a se citi: grație intempestivității ei caracteristice a vrut să-l arunce în gîrlă și a fost oprită cu greu de la acest gest necumpătat…)
în final, totul s-a terminat cu bine și astfel, consemnarea virtuală a aroganțelor a continuat. de data asta cu italia.
revenim în episodul următor.