aminteam deunăzi de un alt gen, pe lîngă genul omului politic – genul urmașului demn al ciobanului mioritic. cel care își primește soarta/ o privește în ochi și i se supune cu demnitate…
hmmmm…
recunosc faptul că nici pînă acum nu am înțeles care-i treaba cu atitudinea ciobanului în fața morții: e clar o atitudine de o demnitate admirabilă, sublimă am putea spune. chestie cu care nu am nimic împotrivă. am însă ceva cu pasivitatea acestei atitudini: dacă ăstea sînt datele problemei, le acceptăm și nu mai facem nimic.
îmi place contemplarea, ador zenul, detașarea de cercul nostru strîmt e ideală, dar. există și un dar. sîntem în viață și nu izolați fiecare pe cîte un pisc de unde să contemplăm zările. sîntem și la începutul urcușului și la mijlocul lui. unii nici nu vom ajunge în vîrf. și, oricum, pînă la atitudinea solemn contemplativă, trebuie să mai și lupți, să te mai și agiți. nu neapărat să îl învingi pe gigel, care urcă pe o stîncă alăturată, ci să îți învingi tu limitele, oboseala, lipsa de chef…
revenind la ciobanul mioritic: atitudinea lui calmă și pasivă mie îmi sună a fatalism și a resemnare. intuiesc că s-ar putea să fie vorba de ceva mai profund, dar, vorba regretatului meu profesor de folclor: cristina, ai învățat mult și n-ai înțeles nimic.
revenind acum la urmașul demn al ciobanului mioritic, acest toma alimoș al timpului nostru. există, frate, oameni care nu luptă. acuma, nu știu – nu au chef, nu au resurse, nu li se pare necesară lupta… habar n-am. cert este că, vorba lui scarlet din pe aripile vîntului: cine nu știe să păstreze, merită să piardă.
cred că cel mai simplu lucru este să dai bir cu fugiții, să o iei la sănătoasă, să îți sfîrîie călcîiele. să faci însă treaba asta cînd tu ai vrea să stai exact în locul de unde o rupi la goană, mi se pare trist.
luptă, frate, pentru ceea ce vrei. copilul care învață să meargă va cădea de sute de ori pînă cînd va putea să facă pași pe covoraș pe picioarele lui. mai plînge cîteodată dacă e să se lovească, deși, de obicei încearcă prin plînsu-i doar să atragă atenția celor din jur: ia vedeți ce încerc eu să fac, dar altfel nu face depresii și, mai ales, nu renunță (evident că nu o ia nici la sănătoasă, că nu are cum, deocamdată).
toma alimoș, voinic din țara de jos, stai pe loc și luptă, omule. nu știi? te învățăm. nu poți? te ajutăm. nu vrei? atunci nu te mai lamenta, ci caută măcar un pisc pe care să te urci și să contempli nimicnicia vieții: vorba bancului, dacă nu vrei tu, dă-te la o parte, poate vrea domnul…
astăzi la secțiunea AstroTarot, IV de cupe: de ce să mă mai agit, cîtă vreme pot sta cu brațele încrucișate, întrebîndu-mă: cu ce m-am ales în viață? cu ce m-am ales în viață?
