zbătîndu-mă grațios (a se citi spasmodic) între două stări opuse:
prima – cea de acceptare totală, de iertare totală, de abandon total, de deschidere totală, de iubire necondiționată totală (era să amintesc și de disponibilitatea totală telefonică – nelimitatul de la cosmote ;), dar nu e cazul)
un fel de:
cea de a doua: o atitudine belicoasă (să ne înarmăm și să pornim neîntîrziat la atac, pedepsind fără milă și fiind intransigenți. pe românește: să le rupem capul…)
cu cît mă avîntam mai mult către una din stări, cu atît reveneam mai abrupt și mai intens la cea de a doua, ca într-un scrînciob imens. cred însă că am început să percep o treabă: e bine să ne concentrăm asupra noastră. asta înseamnă inclusiv a nu căra povara urii, a frustrării, a condamnării celuilalt. pentru că ele atîrnă greu tot în ranița noastră.
e bine să tindem către prima stare. dar nu putem să ne abandonăm total ei, pentru că viața înseamnă mișcare, acțiune, atitudine.
nu putem încremeni în zen. dacă încremenim și rămînem așa, rămînem încremeniți, adică morți.
viața înseamnă a lua atitudine. nu una furibundă și fanatică. dar o atitudine hotărîtă.
și mai trebuie și să fim coerenți. să avem verticalitate și consecvență.
există un proverb brut: unde scupi, nu lingi. (am căutat unul care să sune mai elegant, dar nu am găsit. :))
așa că, dacă ai ajuns să afirmi ceva cu hotărîre, atunci nu te mai sucești. faci ce ai zis și îți vezi apoi de drum.
în loc de concluzie: e limpede că nu-l putem deselecta pe Marte (Marte înseamnă în astrologie acțiunea) din propria noastră harta astrologică/ viață.