era odată o actriță extrem de talentată, care se dedica rolurilor ei, le trăia, le interpreta astfel cu pasiune, cu onestitate, cu autenticitate… dar, exista și un dar (în sensul de conjuncție adversativă, nu de substantiv :)). neștiindu-se însă care era acela.
regizoarea ei a petrecut o noapte albă, gîndindu-se la ce anume nu era bine. nu era vorba de falsitate, nu era vorba de superficialitate, nu era nimic strident. și totuși ce nu era în regulă?
spre dimineață, enigma s-a dezlegat: actrița făcea prea mult.
ps. la modul concret nu am înțeles nimic din cubismul lui picasso. însă un tablou chiar mi-a plăcut:
femeia floare.