despre lei și iepuri

ce ai face dacă iubitul tău ți-ar cere să renunți la motor?

iubitul meu (ăla (p)ipotetic, responsabil și cu simțul umorului :)) nu mi-ar cere așa ceva. nici mama nu mi-a cerut… că știa că n-are cui…

dialog cu prietena mea:

ea: de fapt, ce fel de om vrei? că cei cuminți nu-ți plac.

eu: un om ca mine.

ea: tu știi că nu ești o femeie obișnuită.

eu: știu.

ea: și tu știi că cei mai mulți oameni sînt obișnuiți.

eu: și asta știu. dar eu nu vreau mulți oameni. mie îmi trebuie excepția 🙂

dialogul nostru a fost mai lung, a cuprins și o analogie cu leii și iepurii și cu faptul că și iepurașii pot fi foarte simpatici, poate chiar mai simpatici decît leii. și că poate ar trebui să mă orientez spre iepuri. (să fac ce? crescătorie??) dar nu o voi detalia.

voi spune doar un lucru: am 35 de ani și am decis că nu vreau teatru și roluri (decît pe scenă :)).

dacă oamenii se sperie, o iau la fugă, se epuizează, consideră că vorbesc prea mult, că vreau să domin, că sînt autoritară, că sînt extravagantă, că am pretenții mult prea mari (tot ce se poate să fie adevărat) etc etc etc, este dreptul lor, pe care eu îl respect. dar cu siguranță există și oameni care să vadă și alte chestiuni la mine (și ele adevărate) și care să mă placă pentru toate nebuniile mele.

știu că sună a cel mai mare clișeu din zilele noastre: îmi doresc un om care să mă înțeleagă. dar cît adevăr aici și ce ușurare să poți fi cine/ cum ești, indiferent cine/ cum ești.

nu vreau să mă agit să plac. nu vreau să par umilă, neajutorată, docilă și mută numai pentru ca el să se simtă macho. nu vreau să mă simt responsabilă cu implantul de bărbăție la mascul.

nu. mă simt bine cum sînt și nu vreau să mă mai mutilez, să mai amputez din personalitatea mea doar ca să par digerabilă și pe placul … maselor… 🙂

trăiască esențele tari!

mă dojeniți că veșnic sînt beat. ei, bine, sînt.

necredencios mă faceți. și ce dacă-i așa. 

puteți orice să spuneți pe socoteala mea.

îmi aparțin. pricepeți? și sînt ceea ce sînt. (omar khayyam)