am fost o elevă foarte sîrguincioasă la istorie, dar, totuși, mediocră. adică învățam tot ce era de învățat, iar de înțeles, nu înțelegeam nimic. bun, era vorba de primul război mondial, un conflict militar care a ținut patru ani. știam la momentul respectiv să turui cînd a început exact, care a fost pretextul, cum s-au desfășurat ostilitățile și alte astfel de detalii. dar nu pricepeam esența. cum să se mobilizeze o lume întreagă pentru a se omorî unii pe alții?? n-o înțeleg nici acum. esența.
e ceva mai de înțeles cum porneau răscoalele: mureau oamenii de foame, își luau furcile și plecau la luptă. motivul era clar, acțiunea lor clară.
dar să plecăm să ne omorîm cîtă vreme avem tot ce ne trebuie, ba chiar mai mult? sau, asta să fie problema?
am rămas la fel de mediocră în înțelegerea resorturilor istorico-politico-sociale.
mie îmi plac oamenii și îmi place și mai mult să îmi fac o părere despre un om pe baza interacțiunii directe cu el. și nu m-aș hazarda la un anume tip de inducție matematică: dacă un om este așa și al doilea este așa, presupunem și demonstrăm că toți oamenii sînt așa…
în fraza anterioară putem pune în locul substantivului om și alte substantive: maghiar, român, țigan, blondă, bărbat etc etc etc.