prin ochii lui
ea îmi spune că va întîrzia puțin la repetiții. nu a apucat să mănînce nimic toată ziua și a intrat într-un restaurant. dar că pot să merg și eu acolo.
ceea ce fac. identific restaurantul cu pricina și intru.
în prim plan, o masă mare, cu multă lume, cu discuții, agitație, flori, muzicanți care își pregătesc instrumentele. oameni însuflețiți, veseli, cu chef de cheful care a început deja.
la o masă de patru persoane, aflată mai spre ușă, undeva în penumbră, stînd foarte dreaptă, cu un aer ușor pierdut. ea. liniștită, singură. așteptînd cuminte să i se aducă mîncarea comandată.
rar am văzut imagine mai tristă.
(goya – teresa luisa de sureda)
trist si rece…
🙂