bună dimineaÈ›a… o cafeluță?

trezirea din fiecare dimineață e grea. ca și cum mașina care a căzut peste tine se încăpățînează să-și continue marșul furibund și cade peste sufletul meu.

probabil că mintea procesează din nou informația și încă nu poate s-o accepte și s-o claseze. pentru cei mai mulți, știrea a încetat să mai fie de actualitate și viața curge precum postările pe internet. mi s-a spus să am răbdare, să fiu tare, să fiu puternică, să rabd, să o iau ca pe o experiență, să să să.

È™i mi s-a mai spus ceva: că È›ie nu È›i-ar plăcea să mă vezi aÈ™a. cuget la informaÈ›ia asta de ceva timp È™i mă tot întreb dacă nu e o vrăjeală subliminală, ceva de genul: dacă pentru tine nu poÈ›i să îți revii, fă-o pentru el. dar azi, în timp ce rumegam de zor la treaba asta (ce te mai distrezi tu, giani, acolo sus, cum vezi că nu mă mai opresc din gîndit/ analizat/ disecat/ despicat firul în o mie È™i una…) am inversat puÈ›in rolurile. să zicem că eu aÈ™ pleca: mi-ar da comandă cel de sus să mă prezint neîntîrziat la el, aÈ™a că aÈ™ saluta È™i aÈ™ pleca. de undeva de pe drum mi-aÈ™ întoarce privirea È™i aÈ™ vedea tristeÈ›ea din sufletele celor de aici. în special a celor dragi. păi mie nu-mi place tristeÈ›ea pe chipul oamenilor È™i, cu atît mai puÈ›in în sufletul lor.

păi eu am consumat juma de cutie de cremă de contur de ochi să-ți netezesc cumva ridurile.

aÈ™a că e clar că nu mi-ar conveni să văd aÈ™a ceva È™i e clar că nici È›ie nu îți convine. deci nu mai cred că e simplă vrăjeală…

și mai știu că, atunci cînd încă mai erai pe aici, nu veneai niciodată dacă te chemam nervoasă fiind, sau iritată sau disperată. nu. nici pomeneală. mă lăsai să mă calmez (a se citi: să fierb în suc propriu) și apăreai doar cînd eram din nou senină.

aÈ™a că mîine dimineață o să încerc să îi zîmbesc maÈ™inii de pe sufletul meu È™i apoi voi pleca să fac o cafea. chiar dacă nu mă pricep s-o fac atît de bună cum o făceai tu…

iubita mea, nu știi cît de mult îmi place să-ți fac cafeaua.

ei, nu? 🙂