un lucru pe care mintea mea s-a trudit din răsputeri să-l poată integra – și încă nu a reușit – a fost tabloul tău, prins cu panglică neagră, pe locul pasagerului de pe goldwing. pur și simplu nu am înțeles ce căutai acolo.
tu trebuia să fie pe locul tău:
țanțoș, mișcîndu-ți șoldurile într-un mod unic, în timp ce dansai pe mila doi de lîngă trei.
ei, bine, cu mobilitatea-ți arhi-cunoscută, ai renunțat nonșalant la locul pasagerului pe goldwing și ai găsit un nou loc: pe perete, la barock.
nici această nouă abordare nu este ușor de integrat… cel puțin în/ de mintea mea.
am crezut că la parastasul de 6 săptămîni, lumea e cît de cît mai relaxată și, în niciun caz, nu mai plînge. ei, bine, nu e așa. se poate plînge din belșug. mai calm, mai potolit, mai conștient, cu mai puțină frustrare și încrîncenare, poate, dar tot din belșug.
am dus un trandafir alb și unul roșu la mormînt în prima zi și unul alb și unul roșu, în a doua zi. ți-am adus și halba promisă.
știi că mă țin întotdeauna de promisiuni.
venind către pitești, ți-am luat și 6 prăjituri cu nume de floare, ciocolatino. 🙂 ți-au plăcut, știu.
cum sînt? cum ai zis tu odată, cînd ți-era un dor nebun: în mine arde sufletul. atunci n-am putut să las așa, drept pentru care m-am urcat în mașină și am venit glonț în brațele tale.
acum am venit ceva mai încet, pentru că deja nu ne mai grăbim, nici eu și, cu atît mai puțin, tu.
mi-e dor de mîna ta întotdeauna caldă, care mă ținea strîns. mi-e dor de ochii tăi frumoși, luminați de bucuria de a-mi spune: habar n-ai cît de mult te iubesc.
la 6 săptămîni se poate plînge în hohote…
…și de-o fi și eu, să mor, nu vreau să vă întristați, să dansați și să cîntați, pînă-n zori…
ps. viața ne pune în diverse situații pe care noi le privim prin felurite lentile. ca la un cabinet oftalmologic: lentila resemnării, a înțelegerii, a revoltei, a dragostei etc etc. eu nu te-am suit pe un piedestal. atîta timp cît ai fost aici, ai fost cu de toate omeneștile, ca noi toți. doar că acum nu mai ești aici. și moartea ta fizică a pus o lentilă care nu exista în cutia de lentile a vieții. e altceva. altă abordare, altă perspectivă. doar aceeași dragoste,
numai că mult mai mare. 🙂