astăzi se împlinesc 6 săptămîni de cînd ai decis că nu mai vrei să mergi, ci să zbori.

astăzi am schimbat poza de profil de la fb-ul meu. am pus o inimioară primită de la tine.

g3

pentru că eu nu sînt tu. și stiu asta. tu ești tu, zburînd lin în calitate de lumină. eu sînt aici, învățînd să merg din nou, pas cu pas. ceea ce fac. cu răbdare. sprijinită – recunosc – de cuvintele tale dinainte de despărțire: habar n-ai, cît de mult te iubesc. ei, habar n-am. poate atunci nu știam, nu înțelegeam și potriveam niște chestii cu mintea mea, conform dorințelor și egoismului meu. dar acum știu.

știu că dragostea dintre noi nu se va mai termina niciodată. ea este veșnică. aici, pe pămînt, supusă testelor la/de efort/ stres/ viață, caracterelor noastre al naibii de independente, ar fi avut șanse ca la un moment dat să se consume și să se stingă.

dar, asemeni ție, dragostea noastră nu mai e aici. e undeva sus, unde n-o mai atinge nimic. și e veșnică.

următoarea mea carte, pe care o voi scrie în zilele fierbinți ale verii care stă să vină, va fi despre cea mai frumoasă poveste de dragoste altfel.

tatuaj_blondi

te iubesc și îți mulțumesc pentru că ai existat în viața mea și vei continua să fii lîngă mine, pînă cînd ne vom reîntîlni.

2 thoughts on “6 săptămîni”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *