a fost odată ca niciodată

a fost odată ca niciodată. așa începe orice poveste.

era pe la sfîrșitul lunii martie și giani îmi arată lupul cel mare și fioros care îi străjuia pe spate. m-a întrebat: comentarii? iar eu am răspuns: voi face de data asta exact ca tine, nu voi spune nimic. și am tăcut. ce să-i spun? că mă sperie lupul ăla? că nu înțeleg cum cineva ar putea să-și bată așa ceva? și apoi a continuat: ăsta e doar începutul. mai urmează încă doi. eu: aoleu. tot așa supărați? el: nu, ăsta e cel mai supărat. eu am răsuflat ceva mai ușurată.

bumbu mic, ai plecat cu doi lupi. n-a mai fost timp pentru al treilea.

și eu am rîs în august 2012 de faptul că totul e cu lupi la tine și la bikeri și apoi am conceput-o pe blondi wolf…

și eu am rîs cînd am văzut că ai tatuaj cu sigla clubului și ți-am zis că ar trebui să-mi tatuez și eu sigla mea. ei, bine, asta n-am mai făcut-o.

după ce ai plecat, am știut că, vorba cîntecului, povestea va merge oricum mai departe. nu mi-a fost clar cu ce. pentru că am vrut mai întîi să-mi bat lupul tău. cel de-al treilea. pe care n-ai mai apucat să-l faci. dar acela era totuși al tău, te definea pe tine.

prietena mea a fost genială atunci cînd îi spusesem că vreau un tatuaj și că probabil va fi un lup.

dar ție ți-e frică și de un cîine pricăjit. ce să cauți cu un lup pe tine? vrei să-l faci doar că-i plăcea lui giani? păi lupul îl reprezenta pe el.

și apoi, lovitura de grație: dacă giani era înnebunit după găini, îți tatuai o găină? 

mda. corect.

și a fost cu suișuri cu coborîșuri. cu momente de masochism din partea mea, cînd m-am gîndit că poate nu m-ai iubit și totul a fost conceput de/ în mintea mea. exact într-unul din acela momente, am primit un tablou. acel tabloul în care cei doi lupi nu sînt neapărat blondi wolf și lup nebun. sau cristina și giani. sau iubita și bumbulacul.

cei doi lupi sînt ceea ce rămas în urma lui giani și ceea ce trebuie să rămînă în urma fiecăruia dintre noi. iubirea.

și am știut că îmi voi bate iubirea pe spate. se va bate cu un ac, cu 3, cu 5 și cu 15 ace. va fi cu firișoare de sînge, cu durere, cu suferință, cu dorința de a renunța și de a o lua la fugă. și totuși cu puterea de a rămîne pe loc. pînă la capăt.

desigur că am venit acolo unde ți l-ai bătut tu. la stigmata tattoo în pitești.

și am văzut patul pe care ai stat întins, în timp ce aparatul bătea cu 30 de ace. și lupul tău care așteaptă cuminte acolo. și va aștepta, preț de o eternitate.

și m-am așezat pe scaun și a început ședința. iar tu erai acolo, mîndru tare de isprava mea, șoptindu-mi: și de-ia te iubesc. că ești o femeie puternică. grație acestor șoapte de la tine, n-am rupt-o la goană de durere pe străzile ude de lacrimile ploii. și mi-am spus și eu că dacă nu m-a înfrînt durerea faptului că nu mai ești aici, n-are cum să mă înfrîngă o simplă bătaie, indiferent cu cîte ace.

că te iubesc? că dragostea nu va muri niciodată? că din suferința cea mai mare trebuie să iasă și lucruri absolut frumoase?

răspunsul e da, bătut cu tuș și sînge. pe piele. și mai ales în suflet.

iar povestea vieții continuă pentru că: nu-i aici. sfîrșitul nu-i aici.