îi spusesem că mă doare. mă privise cu niște ochi în care se citea profesionalism și atît. probabil că auzise de multe prea multe ori ceea ce tocmai îi spusesem și eu și durerea nu o mai impresiona. mi-a spus că mă poate ajuta. nu e sigur că va funcționa de la prima doză, dar să continui cîteva zile.
am ajuns acasă. am pregătit un sistem ingenios de oglinzi care să se reflecte una în alta, așa încît să nu pierd niciun moment. să mă pot ține continuu sub observație.
am luat poșetuța pe care o plimbasem agale prin oraș. am scos de acolo cu mare grijă seringa. era deja pregătită. substanța era acolo. acul fusese și el montat.
ar trebui să meargă. ar trebui să ajute. cel puțin așa mi s-a spus.
am spălat pielea cu apă călduță și cu săpun antibacterian. am tamponat-o cu un șervet de hîrtie și apoi am lăsat-o să respire.
m-am îndreptat spre seringă, am scos căpăcelul de protecție a acului și apoi am împins foarte ușor să văd dacă totul este în ordine. cele două picături ivite în vîrful acului m-au convins că totul e gata.
să sperăm că după, n-o să mai doară.
am deschis gura și am injectat soluție de jur împrejurul primului premolar, care a început să facă scandal după obturația de săptămîna trecută…
apoi am aplicat crema pe tatuajul lăsat să respire puțin și m-am retras la lectură.
nu înainte de a-ți ura noapte bună, bumbu mic. 🙂