…să știi că ai o familie extraordinară…
așa mi-ai spus, bumbu mic. bine, eu eram bosumflată și așteptam să-mi spui ce extraordinară sînt eu. voiam să îți spun să îi lași pe ai mei, că eu sînt importantă… of, copil răsfățat ce eram. 🙂 da, bumbu, ai avut dreptate. am o familie extraordinară. tu ai văzut limpede și clar, pentru că erai la distanță. mie, implicată fiind în familia mea, extraordinarul mi se părea de la sine de-nțeles. mi se părea de la sine de-nțeles să fiu susținută și iubită, chiar în calitate de oaie neagră și blondă a familiei. :), chiar dacă unele dintre deciziile mele au fost cel puțin discutabile, chiar dacă motivele logice pentru anumite extravaganțe au fost: pentru că așa vreau/ simt eu. susținută sentimental, sufletește, material/ financiar, fiecare membru din ambele aripi (cea tînără și cea tot tînără) erijîndu-se pe rînd în sponsori absolut generoși ai sufletului boem de artist al subsemnatei.
și dacă sînt un om fain (uneori) și puternic (alteori) și fain și puternic (întotdeauna) :), asta sînt în primul rînd mulțumită vouă, dragi Podo.
bumbu mic, ce fac dacă într-o zi mă plictisesc să iubesc?
iubita, te-ai plictisit vreodată să-i iubești pe ai tăi?
nu!
familiei mele, pe care nu mă voi plictisi niciodată s-o iubesc.
