învăț că dragostea nu are nevoie de prezența fizică a celuilalt. de mîngîierile, atingerile și îmbrățisările celuilalt. mîna ta caldă și veselă nu mă mai ține de mînă.
și totuși dragostea nu a încetat. dimpotrivă.
dragostea nu are nevoie de cuvinte(le celuilalt), care să răspundă, să confirme, să convingă. ci doar de ale mele. 🙂 dar, de fapt, nici de ele. dragostea nu are nevoie de ele. ele sînt o opțiune, nu o necesitate. cuvintele tale (scurte și la obiect, că doar tu erai maestru de ceremonii al tăcerii) nu se mai aud. nu-mi mai spui cît de mult mă iubești.
și totuși dragostea nu a încetat. dimpotrivă.
dragostea nu se bazează pe pretenții, pe frici, pe egoisme, pe șantaj emoțional (tu să fii aici acum, că eu am nevoie de tine, că mie mi-e rău, că…). uneori erai lîngă mine cînd mi-era mai rău, de cele mai multe ori erai, cînd mi-era bine :). toate pretențiile, fricile și dorințele mele pur egoiste nu te aduc niciun milimetru înapoi. altfel decît ești tu, acum, aici.
și totuși dragostea nu a încetat. dimpotrivă.
cît de tare poate să fie că acum învăț ce e dragostea de-adevăratelea. acum, cînd tu ești unde vrei tu, mai mult ca oricînd…
ps. altfel sînt bine. mi-am cumpărat o pereche de teniși galbeni.
și sînt gata de drum. unde merg? unde vreau eu. nu așa mă înveți? 🙂