dragă bumbule, trebuie să îți fac o mărturisire. e despre ce s-a întîmplat ieri. cînd m-am urcat în mașină, am dat drumul la radio, am lăsat muzica să se reverse peste mine, am deschis geamul, am lăsat căldura să se reverse peste mine.
desigur că dorul era acolo, revărsat peste mine. (nu pare să dispară niciodată, dar m-am obișnuit cu el). și s-a mai revărsat ceva peste mine: o senzație de vară, de soare și de viață.
desigur că sper să te zăresc pe stradă, măcar o fracțiune de secundă. desigur că m-am gîndit oare ce aroganță am fi făcut, dacă tu mai erai aici. dar, cu toate acestea, m-am simțit … bine…
am băut o cafea cu chilli și o limonadă și ți-am zîmbit dintre razele de soare. ce, numai tu să fii rază? 🙂
bine, azi e deja o altă zi. și ea pe sfîrșite. și dorul crește iar la cote alarmante. dar e vorba de oameni puternici, nu?
te iubesc, bumbulac mic.
