cum te descurci cu un motor prea înalt

articol dedicat tuturor motocicliștilor ce își iubesc din tot sufletul motorul, care are însă doar o mică problemă: e prea înalt. și ar mai fi încă ceva: e și prea greu…

eu m-am îndrăgostit de hornetul meu de la primii metri pe care i-am parcurs împreună. a fost dragoste la prima vedere și la primul sunet scos de motor. nu de mine. 🙂 doar că de atunci – și sînt deja 4 ani – ca în orice relație de dragoste, s-a văzut și o diferență majoră (care mai să ducă la nepotrivire de caracter): eu prea scundă. el prea înalt. de aici tot felul de restricții: ce să cauți Blondi, prin oraș, pe post de balerină grațioasă, tocind vîrfurile cizmelor pentru a găsi două puncte minuscule de sprijin, atunci cînd oprești motorul la semafor, de exemplu? bine, poți umbla și cu artificii, poți căuta borduri și situația pare să devină ceva mai stabilă. dar dacă trebuie să oprești în mijlocul străzii? adio borduri.

plus întrebări uneori probabil agasante de genul: traseul pe care îl vom face conține sigur numai asfalt? că eu cu pietre, iarbă, nisip nu mă descurc. sînt multe planuri înclinate? găsim benzinării pe partea dreaptă a direcției de deplasare? e disponibilă o șosea foarte lată, dacă e să facem vreo manevră de întoarcere? la mine acasă se știe că atunci cînd sosesc cu motorul trebuie să se deschidă larg ambele porți, de parcă aș veni să parchez tirul…

cumva te obișnuieși cu chestiile ăstea. dar nu de tot. te obișnuiești într-o anumită măsură cu atenția exagerată atunci cînd trebuie să oprești: să nu fie denivelări în asfalt, să nu fie valuri sau gropi. frica rămîne. frica de a nu face vreo manevră greșită și de a sprijini motorul cuminte eventual pe geamul mașinii din dreapta. nu am realizat performanța asta. dar am realizat performanța de a-l opri într-o parcare cu pietre. de a încerca apoi să îl întorc. mai întîi călare pe el, apoi pe lîngă el. tot ce am reușit în loc de întoarcere, a fost să îl trîntesc… eu prea scundă. el prea înalt. eu prea ușoară, el prea greu. eu, se pare, prea slabă. el prea puternic.

dar nu. nu ne-am despărțit, pentru că dragostea găsește întotdeauna o cale de a învinge :). de acum două zile hornetul meu a fost admirabil ajustat și acum îl stăpînesc ferm, cu ambele tălpi atingînd pămîntul și cu un sentiment minunat de ușurare. de aici și satisfacția din imaginea de mai jos: