cînd moartea a mușcat flămîndă din viață

10 aprilie 2014

ziua de cînd viața și-a continuat neabătută cursul. dar n-a mai fost niciodată aceeași

dorm. sună telefonul. bumbu. ora 8. contrar obiceiului meu de a dormi tun la acea oră, mă trezesc È™i înÈ™fac telefonul, gîndindu-mă care-i treaba. că tu nu eÈ™ti matinal. cum nici eu nu sînt…

– da? răspund eu cu vocea plină încă de somn, aÈ™teptînd să-È›i aud vocea.

– sînteÈ›i iubita domnului glonÈ›?

vocea care mă întreabă asta nu e a ta, bumbule. e străină. și sensul întrebării e străin. cine naiba face gluma asta proastă?

– da. cine sînteÈ›i? întreb eu cu voce spartă.

– sînt agentul de poliÈ›ie.

asta-i fază de film prost. și se întîmplă într-un film prost. nu în realitate și nu mie. am țîșnit din pat și merg cu pași mari, rapizi și echilibrați prin casă. din dormitor în sufragerie. în bucătărie. în dormitor.

– s-a întîmplat ceva? spune o voce surdă, care se poate să fie a mea, deÈ™i nu mi-e familiară.

de fapt, nimic nu mai mi-e familiar.

– daÈ›i-ne niÈ™te date de identificare, vă rugăm.

nu, e clar. e o farsă. care se vrea autentică. și care e o farsă și o aberație.

– ce date să vă dau? nu È™tiu nicio dată. a pățit giani ceva?

vocea mi-e controlată. gîndurile mi-s controlate. pașii mi-s controlați.

– spuneÈ›i-ne seria È™i numărul de buletin.

dacă aș ști cum se rîde, aș rîde. nu știu datele ăstea nici pentru mine. poate dacă aș rîde, ar înceta farsa. dar nu pot să rîd. și aberația nu încetează. vocea continuă:

– data de naÈ™tere, poate.

asta o știu, bumbulică. nu sîntem noi doi peștișori simpatici?

– 25 februarie 1969. îmi spuneÈ›i ce s-a-ntîmplat?

tăcere. ca și cum cineva ar înghiți în sec și și-ar aduna forțele. gata. și le-a adunat:

– domniÈ™oară, ne pare rău. domnul glonÈ› a decedat.

vocea mea nu țipă. nu strigă, nu îngroapă lumea sub un urlet dement. nu. imploră, firavă:

– poate e o greÈ™eală.

răspunsul vine intransigent.

ca moartea.

– ne pare rău. nu e nicio greÈ™eală.

mintea s-a blocat È™i informaÈ›ia nu ajunge niciunde. rămîne suspendată între pereÈ›ii care se înclină încet spre mine, gata să mă prindă È™i să mă zdrobească de vie. picioarele, în schimb, nu s-au blocat. măsoară dormitorul, sufrageria, bucătăria. stîng, drept, stîng, drept, stîng, drept… bine, nu va dura mult. pentru că betonul construcÈ›iei vieÈ›ii mele să prăbuÈ™eÈ™te È™i mă transformă în moloz cuminte. înainte de transformarea totală, pun mîna pe telefon È™i încep să sun, repetînd acelaÈ™i lucru, care nu are absolut nicio noimă. cea mai fără sens propoziÈ›ie din viaÈ›a mea: giani a murit giani a murit giani a murit…

ps. bumbule mic, tot timpul m-am întrebat cum o să aflu dacă se întîmplă ceva cu tine. de pe fb?

dar nu am aflat de pe fb. ci de pe telefonul tău.

nu, nu eram în lista ultimelor apeluri.

eram iubita în agenda ta…