pentru că lupta mea cu șoarecele, dincolo de a mă scăpa de fobia față de aceste animăluțe – altminteri atît de simpatice (cel puțin în desenele animate cu tom și jerry) – mi-a accentuat panica, am decis să fac și eu ce-a făcut tata. și să plec. unde? haotic. arogant. bezmetic. în viață, desigur. atîta știu, atîta fac.
traseul fiind: slobozia – bucurești. nuuu. nu pe varianta autostradă. aia nu-i pentru blondi. nu. am ales următorul traseu: slobozia – oltenița – călărași – pauză de prînz la o cafenea de unde se putea admira brațul borcea (eu am tot dat informații eronate cum că ar fi dunărea…) – continuare de drum – pauză de baie într-un lac cu apă foarte caldă (n-am nici cea mai mică idee cum se cheamă) – giurgiu – bucurești.
este un traseu remarcabil de ajuns din punctul a în punctul b. fără pic de eficiență. cu consum de benzină. cu căldură. cu atitudine arogantă de mers, mai ales în ceea ce privește mîna fudulă de pe maneta de accelerație.
astăzi, capitala copleșindu-mă prin impozanța (căldurii) ei, am decis că mîine e cazul să plec.
la mare…