cum alegi destinația de călătorie atunci cînd te afli prin preajma bucureștilor? (și evident că nu mai ai stare deloc deloc). foarte simplu. vezi lîngă ce ieșire te afli. varianta numărul 1. cea exclusiv rezonabilă și cuminte. te afli exact lîngă autostrada bucurești – ploiești. drumul către casă. varianta numărul 2. cea arogantă. te afli lîngă indicatorul pe care scrie urziceni.
ce alegi?
dat fiind faptul că scurtul intermezzo în bucurești m-a ajutat în soluționarea dilemei: să arunc hainele răspurtate sau să le spăl (rezolvarea fiind mașina de spălat din subsolul casei, deci hainele s-au fost spălate), nu a mai existat niciun motiv coerent pentru care deplasarea către mare să nu se producă.
așa că împachetarea și hora mare pe motor.
de fapt, cred că a fost chiar cu sîrbă la un moment dat. nu de alta dar rupsacul (vorba nepoatei) în care am îngrămădit țoalele de motor (bumbule, în tricou și vestă am condus și m-ai bombănit puțin dar ți-a și plăcut de mine ;)), legat fiind cu plasă, a binevoit să dezvolte cam multă personalitate: eu abordez curba spre dreapta, el se înclină de pe locul pasagerului spre dreapta. eu abordez următoarea curbă, de data asta spre stînga, el se încăpățînează să meargă spre dreapta. hiuston, ui hev a proablem. a big uan. opresc rapid în cea mai apropiată parcare și acolo mă apuc să trag de plasă, ca și cum aș putea să rezolv ceva. ceea ce nu se întîmplă. mă urc din nou pe motor și merg moderat încet groaznic către urziceni. unde mă voi băga într-un magazin de chingi…
la urziceni, în benzinărie, adresez o întrebare și primesc cadou o plasă roșie, pe care o aplic peste plasa mea neagră iar rupsacul își pierde brusc toată personalitatea nărăvașă.
așa că, hai pe/ cu cei o sută de cai, Blondi Wolf!
drumul devine mai mult decît agreabil. genocidul în rîndul insectelor – regretabil, dar inerent. eu mă gîndesc la crema de protecție pe care ar fi trebuit să mi-o aplic pe brațe. chestie pe care am omis s-o fac. dar nu contează. e frumooooos. în viteză, cu aplomb, cu impetuozitate. bumbule, îți zîmbesc de nenumărate ori și știu că îmi ghidezi trasa. ideală, desigur. 🙂
așa că ajung în vamă. acolo de unde am plecat acum cîteva zile.
uneori e nevoie să pleci dintr-un loc, ca să știi unde vrei să te întorci.
o rog pe Blondi să se îmbrace de oraș și o scot la o salată cu ton. și la un pahar de roze.
și apoi îi propun o plimbare pe mal de mare. și ea e docilă și savurează plimbarea. salata. și vinul. la fel cum a savurat plimbarea cu motorul. și apoi o conduc la cameră, că cică e bine să te lași greu. 😉
mă-ntorc la tine, iar și iar, mare albastră, cum se întoarce valul tău veșnic la mal…
cît despre mine, numai de bine…
ps. știți ce am în cameră? culmea aroganței…
un televizor…