crochiu conducător moto supersportivă
înălțime apreciabilă, așa încît niciun motor să nu fie prea înalt, indiferent de tipul motorului. la opriri, piciorul stîng rămîne relaxat pe schimbător, doar cel drept proptindu-se ferm în asfalt.
costumație adecvată. geacă de firmă, cu protecții serioase. coate, spate, umeri. geacă de pe care se îndepărtează metodic rămășițele pămîntești ale insectelor care și-au găsit sfîrșitul pe altarul motociclismului de viteză.
cască avînd un desen artistic cu îngeri și demoni. curățată și ea cu meticulozitate. cască avînd vizieră închisă la culoare cu care se conduce inclusiv noaptea.
blugi cu protecții.
cizme. cu protecții de asemenea. ca și mănușile. rucsac. de fițe. dar adevărat.
motocicleta scoate un sunet rău. nu ascuțit. doar rău. de temut. motocicletei i se încălzesc cauciucurile printr-un dans al lor pe asfalt. mișcarea e oarecum asemănătoare celei prin care se ascute un cuțit sau se unge o felie de pîine cu unt prin mișcări ferme, cu schimbări de direcție și mai ferme.
mîinile mari cuprind masculin comenzile. se coboară viziera. se turează motorul și deodată mașinile devin jaloane nesemnificative prin care se face slalom furibund. nu se folosește frîna. totul e abrupt, violent și totuși, într-un mod bizar, lin. sau poate timpul se dilată… mersul e cu ruperi de ritm, cu poziție de ghemuit sub parbrizul mic, poziție de puma ieșită la atac, dar stînd cumva în umbră. nu e nimic ostentativ. sau poate că este. poate că totul e ostentativ, doar că se petrece atît de rapid, încît se pot înregistra doar xenoanele. fără nicio urmă de ostentație. sau?
în rest sînt ochi cîntărind cu luciditate și cu acuitatea unui microscop, din spatele vizierei negre. sînt mîini controlînd cu o fermitate necruțătoare manetele, sînt picioare continuînd jocul: schimbător de viteze – stîngul, frînă de picior – dreptul. e corpul care se deplasează grațios mult în afara șeii, fie în stînga, fie în dreapta, după caz, potrivit curbei…
e control. mirosul de parfum agresiv, masculin, pătimaș. e adrenalină. frică. plăcere. imponderabiliate. forță. violență. cursivitate. fluență. izbucniri. explozii. implozii. și apoi liniște…
liniștea, calmul și măreția cu care cineva ți-ar putea oferi o floare…