filosofii de vamă

întotdeauna mi-a fost frică să rămîn eu singură cu mine. întotdeauna am avut nevoie de planuri, eficiență, oameni, acțiune, adrenalină. așa încît să nu am timp/ posibilitate/ disponibilitate să fiu eu cu mine însămi. în același timp, am admirat fără rezerve oamenii care-și savurau propria companie (și nu imobiliară…)

perioada aceasta, atunci cînd nu mă înspăimîntă de moarte, mă amuză copios. pentru că nu am răbdare. pentru că nu am stare. pentru că nu am diplomație. pentru că, dacă nu doresc ceva, nu mă pot convinge pentru nimic în lume să fac lucrul respectiv. pentru că prezența oamenilor în jurul meu – lucru care m-a calmat întotdeauna, pentru că nu mai eram doar eu singură cu mine – ajută și nu ajută. pentru că mă sperie singurătatea, dar tot ea îmi este singura suportabilă. cu mici evanescente excepții…

și atunci ce faci? unde fugi de tine cu tot cu tine? tu unde fugeai, bumbule, cu 299 la oră, de nu te prindeam nici măcar eu? 🙂

așa că savurez un mojito (rostit cu j) și e bine în vamă.

pentru că, dincolo de propunerile total neinspirate venite din partea unora (formulă de agățat:

– domnișoară, vă deranjează o conversație indecentă?

– da.

– dar una decentă?

– da.

– totuși cum de sînteți lăsată singură pe stradă?

chiar, bumbu, cum de mă lași singură pe stradă…. :))

așadar, dincolo de propunerile hilare de acest gen, sînt și oameni care mă întreabă dacă nu sînt eu, cristina și apoi îmi spun că te-au cunoscut. și m-au recunoscut. să fiu tare și, dacă am nevoie de ceva, de orice, ei sînt aici…

iar acum îl am pe domnul mojito (cel rostit cu j)

am pauza regulamentară de la bronz, marea în fața ochilor, pe tine în suflet (cu tot cu prezența ta covîrșitoare și cu absența ta uneori insuportabilă). și mai am ceva (la impuse, e drept): curaj. curaj de a accepta camera single. curaj de a ocupa singură o masă întreagă la restaurant. curaj de a-mi comanda un pahar de vin pentru a-mi face curaj în compania mea. curaj de a-mi întinde cearceaful de plajă cu dungi pentru o singură persoană. curaj de a nu-mi întoarce privirea cînd el și ea se sărută de mama focului.

iar cînd mă voi retrage la somn (în vreo oră, maxim două – apropo, sînt un personaj pitoresc în vamă: nu beau decît eventual un mojito și/ sau un vin, nu fumez, nu fumez, mă duc la somn la ora 23 cel tîrziu și bîntui seara cu o înghețată de ciocolată în mînă. adevărată vamaioată în retragere…), așadar atunci cînd mă voi retrage, voi avea curajul de a-mi accepta lacrimile pe care le-am ținut prizoniere întreaga zi.

mi-e dor să nu mai trebuiască să am curaj și să fiu în orice moment un om puternic…

noapte bună, copii.