fragment din roman
Am ajuns la Buzău. După un drum în noapte, pe o șosea pustie pe care cei o sută de cai ai Hornetului meu i-au urmat cuminți pe cei habar n-am cîți cai ai aripii aurii. Aripa aurie de culoare argintie…
Ajungem la apartamentul din Buzău unde vom rămîne peste noapte. Apartamentul are două camere. Lăsăm bagajele în holul mic de la intrare. Scanez rapid camera de zi care are două fotolii și apoi dormitorul cu un pat mare, în care să încapă lejer patru persoane și să se piardă două.
– Mergi tu prima la duș? mă întreabă Giani.
– Da, răspund eu, săpînd deja după vreo țoală curată prin bagajul meu.
Intru la duș. Las apa fierbinte să curgă pe mine. Găsesc și un săpun prin baie (nu mi-a plăcut niciodată gelul de duș, mi s-a părut că nu te spală). Ce lux. După 10 minute ies proaspătă de la duș.
– În dormitor e un singur pat. Dacă vrei, eu pot dormi pe un fotoliu din cealaltă cameră, îmi spune Giani.
– Nu am nici cea mai mică problemă să împărțim același pat. Doar că eu nu voi purta prea multe haine pe mine, că este extrem de cald.
Și dacă este intrigat de abordarea mea abruptă, Giani nu o arată. Merge și el la duș, unde stă considerabil mai mult decît mine. Eu îmi aleg locul din pat de lîngă fereastră și savurez senzația de relaxare, după cele cîteva ore bune de condus motorul. Dau să ațipesc. Apa de la duș se aude constant. Ațipesc. Mă trezesc după ceva timp, cînd Giani intră în cameră și apoi se bagă și el cuminte în pat. Se lungește pe partea lui de pat, nespunînd niciun cuvînt. S-ar putea să creadă că dorm.
Spre surpriza mea totală mie mi-a trecut somnul. Am o senzație care mă ia complet prin surpindere. Senzația că nu voi putea dormi, aidoma bușteanului, cum obișnuiesc să dorm în mod normal. Nu voi dormi pentru că nu am nimic cu acest om. Nu-mi spune nimic. E doar liniștitor să nu-mi fi bătut capul cu traseu, noapte, loc de dormit etc etc.
O problemă am, totuși. Timiditatea corpului așezat cît mai departe de mine, cu o răsuflarea atît de ușoară, încît pare că Giani nici nu respiră, mă atrage cu o forță nebună. Surpriza de a constata dorința mea bruscă de a mă afla în aceste brațe străine mă panichează un moment. Apoi dau s-o ignor și să-mi comand somn. După care îmi dau seama că mă știu prea bine ca să mă mint, așa, în față. Nu voi putea dormi.
Oare Giani ce gîndește? Simt că nu a adormit și îmi spun să îl las pe el să facă primul pas. Că așa se face, nu? Dar știu cumva că el nu va face niciun pas. Că va rămîne cuminte la locul lui, în timp ce eu mă voi suci și răsuci ca o fripturică pe grătar.
Vreau acest corp. E simplu. Așa că mă răsucesc cu fața spre el și îi ating încet mîna. O secundă mîna nu reacționează. Să fie doar o dorință unilaterală? Dar din secunda următoare nu mai e nevoie de niciun răspuns și de niciun gînd. Două mîini în taină s-au întîlnit…
Și apoi întunericul s-a umplut de aroma corpurilor noastre îmbrățișate pentru prima dată.
