marină cu fraxiparină…

am zis că mi-e frică de injecții. foarte frică. și că am și nu știu ce boală din-aia de leșin cînd văd sînge. cred că am și leșinat de vreo cîteva ori în viața mea din cauza asta. și că nu suport să văd cum acul se înfige în pielea mea.

ei, bine, nu mai mi-e frică. accidentul de motor de acum imediat o săptămînă s-a soldat cu un genunchi … îngenunchiat. și, ca să nu fie cu urmări prea grave, s-a recomandat fraxiparina. injectabil. cum se face? se dezgolește burta. se realizează un pliu (helou, burta mea nu – mai – are pliuri. ei. nu?) ținut ferm între degetul mare și mijlociul. în care pliu se înfige perpendicular acul injecției și apoi se introduce încet soluția.

da. mă pricep să-mi injectez fraxiparină, chiar dacă se pare că e deja cam mult, pentru că, deși am alternat pliul stîng cu pliul drept (luînd ca punct median buricul), partea dreapta a ținut să se revolte puțin, căpătînd o minunată culoare mov. nu-i bai, că se asortează cu salba de vînătăi de pe genunchiul drept, cel afectat superficial de căzătură.

cît despre genunchiul stîng, pe acela îl văd mai rar dezgolit. e pudic. și inocent. preferă albul… pansamentului. bine, în ultimele zile inocența s-a cam dus, pentru că a intrat betadina unguent pe rol și albul cel pur a început să se murdărească.

iau antibiotice de zor. antiinflamatoare, de asemenea. merg la curățat și pansat. mamă, ce doare prima operațiune. aseară m-a pișcat betadina, de mi s-a tăiat respirația.

în rest, am optat pentru recuperare marină.

și aștept ziua cînd îmi voi duce hornetul acasă. 🙂 cu fruntea sus. 😉

vă salut din port.