augmentinul și flamexinul merg cel mai bine cu mojito. (din acela cu j pronunțat). și totuși le iau cu ciorbă de pui și cu apă cu gust de mere. l-am descoperit pe domnul lidl de la cap de mangalia și este ca și cum aș fi acasă la mine. după vizita obligatorie la spital (curățat plus repansat), i-am făcut o vizită și domnului cu pricina și m-am aprovizionat cu nectarine, banane, chifle și mozarela. și un biscuite cu caramel, plus 5 castraveți corniche, made în românia.
mda, și fără lambrusco.
e foarte tare ceea ce se întîmplă. nimic nu este cum ar trebui să fie și totuși totul este exact cum trebuie.
mai precis: motorul e la mare, ca și mine de altfel, dar amîndoi admirăm litoralul exclusiv static. el din parcare, eu din stațiune, de la recuperare. marea e la o aruncătură de băț, ademenitoare ca întotdeauna, eu mă uit la ea de pe plajă și îi rezist cu o hotărîre soră cu înverșunarea, în timp ce îmi privesc cei doi genunchi. cu puțin mov. (de la prosop, desigur…)
mojito și lambrusco, pregătiți să dea savoare perioadei marine, au cedat locul apei cu gust de mere.
sinceritate prea mare, care dă să sperie, versus vrăjeală ieftină, de genul: dacă nu cade, pică…
viața nu e întotdeauna ce vrem noi, e ce vrea ea. dar e bine. și e singurul lucru cu adevărat însemnat care ni se întîmplă în fiecare moment.