(fragment din roman)
Sîntem în dormitor. Abia ce ne-am întins în pat. Mă uit la Giani și apoi îi spun:
– Gianini, pot să te rog ceva?
– Da, iubita. Cum să nu?
– Mergi te rog pînă în baie și vezi că e un borcănaș foarte mic cu cremă. E pe policioara de la oglindă. Am uitat să-l iau.
Nu am apucat să termin indicațiile, că Giani a țîșnit din pat și revine aproape instantaneu cu borcănașul cu pricina.
– Ăsta e, iubita?
– Da, bumbule.
– Îți mai aduc și altceva?
– Nu, mulțumesc.
Bumbu se bagă din nou în pat, unde se culcușește pregătindu-se să mă studieze. Țin crema în mînă, îi desfac capacul, mă uit la ridurile mari pe care le are sub minunații ochi de labradorit și îl rog să îi închidă o secundă. Înainte de a-i închide, ochii au o privire de surpriză maximă:
– E pentru mine crema, iubita?
– Clar că-i pentru tine, bumbulac mic. Nu pot să te las cu pungile ăstea imense sub ochii ăștia frumoși. Ți-am zis ce ochi frumoși poți să ai?
Giani zîmbește cu zîmbetul lui unic, discret și totuși atît de puternic și de intens, încît îi cuprinde și luminează întreaga față. Și apoi, cu gesturile nevinovate ale celui mai pur mieluț, închide ochii și-și întinde fața spre mine, gata să fie dat cu cremă, pentru prima oară în viața lui.