cred că m-am îndrăgostit de tine

(fragment din roman)

Am ajuns în sfîrșit în cameră. E deja a treia noapte în care ne cazăm aici. În fiecare dimineață, ne luăm frumos toate bagajele și spunem că plecăm de-a binelea. Seara ne întoarcem cu tot cu bagaje și ne reluăm sejurul în cameră. Camera 205, cu draperii roșii stacojii și cu coverturi roșii pe pat. Am vrut să ajungem la întrunirea de la Hunedoara (unde eu nu am fost niciodată pînă acum), dar vremea a fost extrem de capricioasă, acesta fiind și motivul pentru care sîntem în permanență pregătiți de drum, dar, practic, nu ne-am așternut drumului.

Am stat pe terasă la Barock. Eu am făcut analiza doamnelor și domnișoarelor care se roagă de prietenii/ soții/ iubiții lor să vină odată acasă și ei jură că mai beau doar o berică mititică și vin. Dar berica aia mititică nu e doar una și nu e nici mititică și operațiunea de luat bărbatul acasă durează, nu glumă.

În seara asta Giani a băut vreo cîteva beri, nu multe, să fi fost 4, maxim 5, dar ceva îl deranjează. Cum el nu este vorbăreț, iar eu nu am răbdare și chef de subtilități, îl întreb direct:

–          Totul este bine, Giani?

Giani a venit de la duș și se uită la mine. Mîine am stabilit că vom pleca spre Cimitirul Vesel, în vara aroganțelor care se așterne îmbietoare în fața noastră. Nu spune nimic, așa că insist:

–          Mi s-a părut că este o problemă cu tine, că s-a întîmplat ceva și nu are sens să plecăm la drum așa.

–          Așa cum?

–          Cu tine îndoit.

Ochii cei verzi nu sînt foarte limpezi și par cumva umezi. De parcă ar purta umbra unor lacrimi. Și deodată Giani se hotărăște:

–          Da, am o problemă.

–          Te ascult.

–          Azi, la un moment dat, cineva s-a arătat foarte binevoitor cu tine și tu nu ai avut nimic împotrivă.

–          Cine?

–          Nu contează. Nu-ți voi spune.

–          Și a făcut ceva aiurea?

–          Nu chiar aiurea, dar mie nu mi-a picat bine.

–          Nu înțeleg nimic. Și am făcut eu ceva aiurea?

–          Nu. Tu nu ai făcut nimic. Problema e la mine.

Discuția e mai amplă decît orice discuție pe care am avut-o pînă acum, ceea ce mă umple de bucurie, dar nu prea are noimă, ceea ce îmi mai temperează din bucurie.

–          Ce a făcut?

–          Nici asta nu-ți voi spune.

–          Păi dacă nu-mi spui nici cine a făcut și nici ce a făcut și zici că eu nu am făcut nimic, cum vrei să înțeleg ceva?

Tăcere.

Eu insist:

–          Lasă-mă să înțeleg care e problema.

–          La mine e problema.

Din nou tăcere. Privesc draperiile stacojii de la fereastră. Nu pricep absolut nimic. Poate că totuși a băut mai mult decît cele 4 beri.

–          Cred că m-am îndrăgostit de tine.

Ups. Asta da mărturisire. Ce să fac cu ea? Ne cunoaștem de aproximativ zece zile și Giani s-a îndrăgostit de mine. Lucru măgulitor. Dar și puțin incomod. Hmmm. E cazul să dovedesc maturitate.

–          Ești sigur că te-ai îndrăgostit?

–          Așa cred.

–          Păi atunci ar fi o problemă să ne continuăm drumul împreună.

Mamă, ce matură sînt. Giani mă ascultă cu atenție. Eu îmi urmez raționamentul:

–          Păi dacă te-ai îndrăgostit, probabil că te vei prinde și mai tare, pe măsură ce vom petrece timp împreună. Iar eu nu am treabă. Adică îmi place să facem amor și ești un partener nemaipomenit de bikerit, dar aș simți cumva că te-aș folosi. Eu zic să te gîndești pînă mîine și să-mi spui dacă vrei să vii cu mine sau să rămîi acasă. Trebuie să faci ce e mai bine pentru tine.

Evident că sînt absolut convinsă că va veni cu mine la Cimitirul Vesel și absolut oriunde. Bănuiam treaba asta și pînă acum, dar acum, odată ce mi-a zis că s-a îndrăgostit de mine, e limpede ca lumina zilei că mă așteaptă o vară extraordinară. În doi.

–          Bine. Îți dau răspunsul mîine, spune Giani docil, în timp ce închide lumina și apoi ne cufundăm în somn, nu înainte de a ne ține strîns în brațe. Nici nu se mai concepe alt mod de a adormi.

E dimineață. Ne trezim cam în același timp. Intuiesc că soarele e de mult pe cer, că așa dormim noi, pînă-n prînz. Îmi aduc aminte de discuția destul de bizară de aseară și mă gîndesc dacă Giani s-a hotărît să vină cu mine. De fapt, știu că Giani s-a hotărît să vină cu mine. Că e îndrăgostit. Giani e îndrăgostit de Blondi. Foarte tare.

– Neața.

– Neața.

– Ce facem azi? întreb eu.

– Șă știi că ai avut dreptate aseară. Și m-am gîndit la ce e mai bine pentru mine. Și pentru mine e mai bine să rămîn acum aici, pentru că nu vreau să mă aprind și mai tare și să sufăr.

Lovitură de teatru. Ai pus-o, Blondi. Ai vrut maturitate, poftim maturitate. Ți-ai tăiat singură craca de sub picioare. Nu mai e nimic de spus.

Facem bagajele. Plecăm pentru a patra zi consecutiv din cameră. Ne luăm bagajele. Soarele e fericit de mama focului și îmi promite o călătorie pe cinste. Mda. Mergem la Barock unde ne bem cafeluța. Eu îmi iau rămas bun de la gașca cea veselă. Mi-a pierit tot cheful de călătorie. Dar eu i-am spus să aleagă și el a ales. Interesant e că nici Giani nu pare prea vesel. Plecăm, el oferindu-se galant să mă ducă pînă la ieșirea către Rîmnicu Vîlcea. Acolo se oprește, se dă jos de pe Goldwing și vine să îmi ureze drum bun. Nici măcar nu îmi dau casca jos de pe cap, nu de alta, dar mi-au țîșnit de nicăieri două lacrimi și nu vreau să le vadă. Ce prostie. Să se fi și îndrăgostit și să rămînă aici… Nici măcar nu opresc motorul, ridic două degete în semn de salut (că de victorie nu poate fi vorba) și demarez rapid.

Drumul către Rîmnicul Vîlcea îl parcurg cu soarele vesel și cu ploaia amară de lacrimi. Bine că s-a îndrăgostit și eu trebuie să-mi pierd partenerul ideal de drum din cauza asta. În apropiere de Vîlcea, din sens opus, salut o gașcă de vreo 50 de motocicliști.

Gata. M-am hotărît. Opresc în prima parcare. Îmi dau casca jos, scot telefonul, îl sun pe domnul Glonț și îi spun:

–          Giani, nu mă interesează că te-ai îndrăgostit de mine. Oricum, răul e deja făcut. Așa că urcă-te pe motor și vezi că avem de făcut o tură la Cimitirul Vesel. Și, hai repede, că închide la Cimitir.

Vocea lui Giani se aude în telefon:

–          Dă-mi trei minute și te sun înapoi.

–          Ai trei minute și apoi vii.

După două minute mă sună Goldwingul (așa l-am trecut în telefon):

– Unde ziceai că mă aștepți? Vezi că e un Rompetrol pe dreapta, mergi acolo și bea o cafea pînă vin.