(fragment din roman)
Sîntem în parcarea mallului de la capăt de Constanța, început de Mamaia. Am ajuns din nou la mare, ca și participanți de soi la o nuntă și mai de soi: de motocicliști. De fapt, mireasa e motociclistă, ginerică, nu. Dar tot este un pretext minunat de nuntă mare pe motoare.
Am lăsat în urmă Cimitirul Vesel, pe tanti Ileana care ne-a găzduit și ne-a hrănit. Ne-a dat și o țuiculiță de casă, ce ne-a trimis instant la somn. Am adormit ca de obicei – a devenit deja un obicei – ținîndu-ne în brațe. La începutul nopții Giani este cel care mă acoperă pe post de cea mai caldă plăpumioară, pe la mijlocul nopții, adormiți fiind, ne întoarcem simultan pe partea cealaltă și e rîndul meu să învălui cu toată căldura trupul frumos care îmi face somnul dulce.
Am ajuns de la Săpînța la Brașov, Giani a plecat mai departe la Pitești și apoi ne-am dat întîlnire a doua zi la Ploiești, de unde am plecat către mare. Unde iată-ne ajunși, în preziua nunții.
Pe băncuța de piatră din fața mallului, eu simt nevoia unei întrebări existențiale:
– Gianini (am început să-l alint puțin pe bikerul meu preferat), tu cum mă vei prezenta la nuntă?
Giani se uită nedumerit la mine:
– Cum să te prezint? Iubita mea.
– Poftim? Cum să mă prezinți iubita ta? Ce? Io-s iubita ta? Ți-am spus că eu sînt un om liber. Și tu ai spus că ești un om liber și că nu vrei să te însori. Ce prezentare va fi asta?
În fața avalanșei verbale, Giani se uită cuminte la mine.
– Tu cum vrei să te prezint? mă întreabă, atunci cînd vede că am luat o pauză.
– Ăăăă…
Aici recunosc faptul că m-a prins puțin descoperită. Cum să mă prezinte? Cine sînt eu? Care e relația noastră, dincolo de faptul că zilele pe motor sînt geniale și nopțile de amor sînt irezistibile?
– Partenera ta de drum.
– Bine, partenerea mea de drum. Așa o să te prezint. Deși nu va fi nevoie de așa ceva.
– Cum adică nu va fi nevoie de așa ceva?
– Nu va fi nevoie de prezentare. Le voi spune oamenilor că tu ești Cristina și asta va fi tot.
– Da?
– Da.
Discuția se pare că a luat sfîrșit. Sînt, cumva, ușor dezamăgită. Și simt nevoia de a face o aluzie la mărturisirea lui de la Pitești, din camera 205.
– Dar tu ești bine, nu?
– Da. Eu sînt foarte bine, partenera mea de drum.
Bine, nu același lucru urma să-l afirme domnul Glonț seara, la El Comandante Năvodari.
