întotdeauna m-am ferit să comand ca desert sufleu de ciocolată. întotdeauna am crezut că sufleul de ciocolată este un fel de clătită mai groasă. mai bine zis, ceva între clătită și blatul de pizza. adică pîine dulce. pe care se pune un strat de fineti. și cum să consumi așa ceva pe post de desert?
apropo de fițe, că ăsta a fost leitmotivul acestor zile, trebuie să admit că există și fițe cu substanță. de-adevăratelea. și trebuie să admit, de asemenea, că am trăit în eroare: sufleul de ciocolată este o fiță cu substanță.
se realizează un fel de brioșă de cacao, ca o îmbrăcăminte absolut fină și savuroasă pentru interiorul plin de delicii: ciocolată lichidă pură și fină, de-ți vine să crezi că s-a terminat cu zdroaba de pe pămînt și ai ajuns în lumea celor drepți și fericiți = în rai. ciocolata este fierbinte, se desprinde de strînsoarea de mătase a brioșei, pentru a se lipi însă ca o amantă posesivă de cubul de înghețată de vanilie…
ce urmează este un intim și total indecent desfrîu al papilelor gustative.
despre sufleul de ciocolată din portul tomis care a făcut dragoste cu ele (papilele mele gustative)…
