nu mi-am ținut promisiunea și n-am mai făcut baie în mare. genunchiul drept s-a încăpățînat să aibă ultimul cuvînt și nu mi-a mai rămas decît să mă închin în fața lui (ca să nu nu spun închenunchez, de-a dreptul).
în schimb am venit motociclistă la mare și am plecat tot motociclistă.
vă rog să observați poziția aberantă a reflectorului…
e drept, m-am întors ocupînd un loc onorant de pasageră într-o mașină. dar ăstea sînt detalii minore. important e ce purtăm pe noi (adică vesta) și ce purtăm în suflet (aici paranteza ar trebui să fie mult mai generoasă… dar n-o să dezvolt).
aici e în plină desfășurare petrecerea moto de la rîșnov. unde voi merge azi. aseară nu am fost în stare. motivul e simplu. bumbu mic nu va veni acolo. Giani e cu noi, e în sufletele noastre, e în amintirea noastre, nimeni nu-l va putea extrage vreodată de acolo, dar de venit la întruniri, la chefuri, la o cafea – nu va mai veni. niciodată…
știu asta. pentru că l-am așteptat cuminte în vamă. și deși a fost acolo și va rămîne pretutindeni, de venit nu mai vine niciodată.
noi însă, că ne convine sau nu, că am uitat sau nici n-am știut, punem în practică vorbele de bază ale pionierilor de odinioară: tot înainte!
ps. dar tot te iubesc veșnic, nemuritor lup nebun.