(fragment din roman)
Tocmai ce ne întoarcem de la mare a multa oară în această vară. Doar că, spre deosebire de celelalte dăți, acum ne întoarcem cu bestia. Da, Giani m-a luat de la București cu Hayabusa, am dat o fugă pînă la mare, l-am văzut pe Ducu Bertzi, am cîntat de mama focului: pe cine și cîte cărări port în suflet nu-mi pasă. Am mîncat pe marginea bordurii, la adăpostul motorului, brînză, salam uscat și pîine de casă de la tîrgul de produse bio de la capăt de Mamaia.
Acum ne-am echipat și sîntem gata de drum, direcția Pitești. Pentru că, spre deosebire de Goldwing, pe acest motor nu se poate vorbi, am stabilit semnele: dacă este prea tare, mîinile mele încleștate de mijlocul lui Giani îl vor trage către mine, semn s-o lase mai ușor, dacă îmi doresc de la bestie să devină și mai agresivă, să mă împing în conducătorul moto. Bun. Pe cai. Pe toți cei 179.
Pornim. Autostrada este goală. ÃŽl È›in pe Giani destul de lejer. Bestia a început să mîrîie. 100. 130. 150. Nu îl mai È›in chiar aÈ™a lejer. 180. 200. ÃŽl È›in din ce în ce mai strîns. 220. Casca începe să mi se pară o secundă prea mare. Nu mai e adrenalină. Nu mai e plăcere. E greutate. Greutatea de a-È›i È›ine capul aplecat în față. 240. Viteza extrem de mare tinde să-mi dea capul pe spate. Am senzaÈ›ia că mi-l va frînge ca la un pui nevolnic de găină. 260. Gaaataaa. Nu mai vreau. ÃŽmi ajunge. E mult prea repede È™i corpul meu îmi spune clar că îl supun la o presiune mult prea mare. Drept pentru care fac semnul stabilit, mîinile mele trăgîndu-l pe Giani spre mine. ÃŽn acea secundă se produce nebunia. Giani bagă mîna în gaz. Mă cuprinde panica È™i apoi iluminarea: vrea să mă omoare. De ce? De ce să mă omoare, gîndesc eu, în timp ce devin conÈ™tientă că, dacă nu iau repede măsuri, presiunea nebună a aerului chiar îmi va smulge capul de pe trunchi. AÈ™a că, în timp ce îmi curg lacrimi din obraz, care însă nu apucă să coboare nici măcar un centimetru pentru că vîntul le zboară instant È™i în timp ce mintea mea începe să caute o vină suficient de mare a mea pentru care Giani chiar să-È™i dorească să mă omoare, în tot acest timp, mîna mea stîngă se desprinde din încleÈ™tarea mîinii mele drepte È™i se precipită cumva spre închizătoarea căștii, pe care o apucă È™i de care trage cu disperare în jos. Pentru a-mi păstra casca pe cap. Viteza nebunească de probabil peste 280 de kilometri la oră face ca jocul să fie foarte strîns. Jocul de forță între mîna mea stîngă, încăpățînată să-mi È›ină totuÈ™i casca pe cap È™i capul pe umeri È™i curentul incredibil de puternic de aer, decis să-mi dea capul pe spate, frîngîndu-mi-l, cu nonÈ™alanÈ›a cu care un copil suflă într-o păpădie. Toate, pe un fond de instabilitate psihică accentuată, dată de conÈ™tienÈ›a faptului că Giani vrea să mă omoare. Cu toate că asta înseamnă că va muri È™i el…
După o perioadă de timp insuportabil de lungă, motocicleta încetineÈ™te – nu pot să cred, sînt vieeeeee – È™i se opreÈ™te. Giani sare sprinten din È™a È™i se pregăteÈ™te să mă ajute să cobor. Ochii mei sînt roÈ™ii de la plîns, panică È™i curent. Ai lui sînt de o limpezime incredibilă. Și de o nedumerire maximă. Nu poate să joace teatru în halul ăsta.
–         Iubita, È›i-a plăcut?
Cu o vocea controlată la maxim, rostesc:
–         Ce, că ai vrut să mă omori?
Giani se uită la mine de parcă vrea să mă întrebe dacă mi-am pierdut mințile.
–         Cum să te omor, iubita?
–         Foarte simplu. Porcăria asta de cască pe care mi-ai dat-o era prea mare. Tu ai început să goneÈ™ti. Eu am rezistat cît am putut È™i apoi nu am mai putut È™i am făcut semnul ca tu să încetineÈ™ti. Atunci ai băgat mîna în gaz. Și mai tare. De ce ai vrut să mă omori?
–         Cum să te omor, iubiÈ›ica mea? Ai făcut semn să îi dau gaz, nu să încetinesc.
–         Îți mai È™i baÈ›i joc de mine?
–         Nu te gîndeÈ™ti că nu mureai numai tu?
E drept că m-am gîndit la asta.
Giani dă să mă ia în brațe. Mă uit în ochii lui și mă izbește aceeași puritate. N-are cum să joace teatru atît de bine. E clar că spune adevărul. O fi fost o neînțelegere?
–         N-a zis iubiÈ›ica mea că vrea să ne dăm cu 299?
–         Măcar ne-am dat?
–         Nu. Am ajuns la 285. Atît.
–         Mă, sigur n-ai vrut să mă omori?
–Â Â Â Â Â Â Â Â Â Nu!
–Â Â Â Â Â Â Â Â Â Nu te cred, dar te cred…
