what happens in vegas…

la începutul a fost deșertul. prin care călăreau de zor winnetou și old shatterhand. apoi a apărut barajul hoover dam. apoi a țîșnit orașul.

las vegas.

totul e pe bază de aer condiționat (vai de sinusurile mele), de multă gheață (ce roșu în gît am făcut de la grămezile de gheață din orice băutură), de margarita (iamiii, ce bunăăă),

și de joc. (și) de noroc. 🙂

cazinourile de pe strip (aria, bellagio, venetian palazzo, caesar) refac pînă în cele mai mici detalii, în miniatură, desigur, locuri celebre de pe glob. veneția.

parisul. disneyland-ul.

spre deosebire de vorba românului, din păcate de prea multe ori pusă în aplicare la noi: lasă că merge și așa, cazinourile sînt făcute acolo la marea artă, pînă în cel mai mic detaliu. nu. nu merge și așa. nu merge oricum. merge doar foarte bine și perfect. atît. covoare, oglinzi, toalete, flori naturale, fîntîni arteziene. totul foarte bine sau perfect.

lume multă. multă. cu bani. cu ceasuri scumpe. cu posibilitatea de a juca sume exorbitante în doar cîteva secunde, în spațiile special amenajate: high limit.

dar și cu tristeți și cu singurătate.

jocurile de noroc pot crea dependență. dependența de gîndul că ești întotdeauna la o mișcare a ruletei distanță de cîștig. am vrut să scriu bogăție. dar nu știu dacă a cîștiga potul cel mare la poker sau ruletă înseamnă că devii un om bogat.

dincolo de strălucire, de glamour, de dom perignon (că altă șampanie scumpă nu știu), se află depresia, golul, izolarea.

de fapt, toate acestea fac parte din joc.

din jocul numit viață. la masa căreia fiecare este atît jucător, cît și dealer.

vegasul seamănă foarte mult cu feisbucul: viața adevărată este cu totul alta față de ceea ce se vede. 🙂